Finanţe

​BNM A MAJORAT NORMA REZERVELOR OBLIGATORII DIN MIJLOACE ATRASE ÎN LEI MOLDOVENEȘTI ȘI ÎN VALUTĂ NECONVERTIBILĂ DE LA 35% LA 37%

30 martie, 2017

Începând cu perioada 8 aprilie – 7 mai, norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă va fi majorată cu 2 puncte procentuale, până la 37% din baza de calcul. Potrivit agenţiei INFOTAG, decizia a fost luată miercuri, 29 martie, de Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM). Scopul acestei măsuri este sterilizarea excesului de lichiditate și ameliorarea mecanismului de transmisie a deciziilor de politică monetară.

În hotărâre se menţionează că norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în valută liber convertibilă se menține la nivelul actual de 14% din baza de calcul. Mărimea acesteia nu a fost schimbată pe parcursul anului 2016 şi nici în primele trei luni ale anului 2017. De asemenea, a fost menţinută rata de bază la nivelul de 9%, precum şi ratele de dobîndă la creditele overnight la nivelul de 12% şi la depozitele overnight la nivelul de 6%.

Potrivit comunicatului BNM, rata anuală a inflației în luna februarie 2017 a înregistrat nivelul de 4,7%, fiind cu 1.7 puncte procentuale superioară celei din ianuarie.

BNM menţionează că activitatea economică în anul 2016 a înregistrat o majorare de 4,1%, precizând că în trimestrul patru al anului trecut creşterea PIB a fost de 6,5% comparativ cu perioada similară a anului 2015. Consumul final al gospodăriilor populației s-a majorat cu 4,6%. Exporturile au crescut cu 19,9%, iar importurile – cu 9,4%.

În luna ianuarie 2017, exporturile au sporit față de perioada similară a anului 2016 cu 19,6%, importurile – cu 28,7%, iar volumul producţiei industriale – cu 5,7%. În același timp, volumul mărfurilor transportate s-a majorat cu 34,1%.

În luna februarie 2017, volumul creditelor noi acordate s-a majorat cu 15,4%, iar volumul depozitelor noi atrase s-a redus cu 26,4% față de perioada similară a anului precedent.

Soldul total al creditelor la sfârșitul lunii februarie s-a diminuat cu 7,7% față de perioada similară a anului precedent. Totodată, soldul total al depozitelor a crescut cu 5,9%.

În februarie, rata medie la creditele noi acordate în moneda națională s-a redus cu 0,2 puncte procentuale față de nivelul înregistrat în luna ianuarie, constituind 11,74%. Rata medie la depozitele noi atrase în lei s-a diminuat cu 0,12 puncte procentuale până la nivelul de 6,68%.

BNM anunţă că următoarea ședință a Comitetului executiv al BNM cu privire la politica monetară va avea loc pe data de 27 aprilie.

Commentarii [ 5 ] adaugă comentariu

  1. 2017.03.30 14:42 Fima
    Vot takim sposobom banki zastaveat Rodinu liubiti i creditovati economiku!
  2. 2017.03.30 14:46 Alina
    Peste doua-trei luni nivelu poate sa creasca pina la 39-40%.
  3. 2017.03.30 14:48 Liviu
    Am impresie ca asa hotarirea este prea dura!
  4. 2017.03.30 20:22 Natalia
    Da guvernu asteapta credite mai eftine pentru economia...
  5. 2017.03.31 09:00 Ilies
    Nu stiu daca asta da ceva bun pentru economia Moldovei?

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.