Finanţe

UN GRUP DE DEPUTAŢI DIN RADA SUPREMĂ A UCRAINEI CRITICĂ IDEEA DE A ATRAGE COMPANIA KROLL ÎNTR-O INVESTIGARE

17 mai, 2017
În Ucraina se discută pe marginea unei posibile atrageri a companiei Kroll (SUA) în investigarea activităţii fostului guvernator al Băncii Naţionale a Ucrainei (BNU).

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la agenţia de presă RBK-Ucraina, propunerea de a angaja Kroll a venit din partea uniunii „Депутатский Контроль” - un grup de deputaţi din diferite fracţiuni ale Radei Supreme a Ucrainei, care s-au unit cu scopul combaterii corupţiei.

Autorii articolului pe această temă, publicat la 17 mai pe site-ul daily.rbc.ua, nu pun la îndoială necesitatea unei examinări minuţioase a activităţii şefului recent demisionat al BNU, dar, în acelaşi timp, critică ideea de a atrage în această investigare compania Kroll. Articolul citează numeroase exemple de scandaluri şi eşecuri, legate de activitatea Kroll în diferiţi ani, în diferite ţări. În special, sunt aduse exemple de angajare aparentă a companiei de detectivi în interesul clienţilor, şi, de asemenea, se indică eficienţa scăzută a companiei de detectivi în chestiuni legate de investigarea scandalurilor financiare.

Articolul conţine, de asemenea, opiniile critice ale experţilor ucraineni Vadim Karasev şi Rostislav Kravets cu privire la eficienţa şi rezultatele investigaţiei, în cazul în care a fost implicată compania Kroll. Autorii materialului au ajuns la concluzia că, în pofida speranţelor mari şi a sumelor considerabile, care vor fi cheltuite de către stat în cadrul contractului cu Kroll, nu va fi nici un rezultat real.

Agenţia de detectivi Kroll este o companie privată, bine-cunoscută, angajată în realizarea diferitelor anchete, colectarea de informaţii, precum şi consultanţă. În Republica Moldova, compania este cunoscută pentru faptul că în ultimii doi ani investighează „furtul miliardului“. În pofida unui onorariu mare, promis în cadrul contractului cu Banca Naţională a Moldovei, Kroll până în prezent nu a prezentat informaţii suficient de convingătoare cu privire la beneficiarii finali ai banilor furaţi şi nu a oferit nici un mecanism real pentru întoarcerea lor.

La fel ca şi în Ucraina, presa moldovenească a scris în repetate rânduri despre reputaţia dubioasă a companiei. A fost pus la îndoială şi caracterul raţional al semnării unui contract cu ea. În special, într-o serie de articole analitice publicate în kp.md, a fost exprimată suspiciunea că rezultatele investigaţiei pot fi dictate de interesele Băncii Naţionale, care, la timpul său, a fost obligată să nu admită frauda bancară, iar în prezent poate profita de anchetă pentru a acoperi vina sa sau a adevăraţilor organizatori şi beneficiari ai furtului secolului.

Commentarii [ 4 ] adaugă comentariu

  1. 2017.05.17 14:52 Lidia
    Este cineva in Moldova cui nu sa place Kroll, de ce, poate el sa teme ceva?
  2. 2017.05.17 14:54 Fima
    Pina chind Kroll nu sa prezentat nimic nou, tot asta sa stie bine si dl Dragutanu, si dl Cioclea...
  3. 2017.05.17 16:51 Stas
    Dati putin timp s sa vedeti ce sa fie mai departe...
  4. 2017.05.18 08:47 Antonina
    Tot depinde de la volumul gonorarul care ei primesc!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.