Finanţe

PARLAMENTUL A APROBAT MAJORAREA PENSIILOR PENTRU 65 MII DE CETĂŢENI

23 octombrie, 2017

Parlamentul a aprobat vineri majorarea pensiilor pentru 65 mii de cetăţeni care au atins vârsta de pensionare în perioada 2008-2011. Potrivit agenţiei INFOTAG, aceasta prevede proiectul de lege privind modificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2017.

Potrivit documentului, de la 1 noiembrie, pentru 58 479 de beneficiari de pensie pentru limită de vârstă, prestația va spori în medie cu 255 de lei, ceea ce reprezintă o creștere de 17,6% peste nivelul pensiei medii curente. De asemenea, pentru 6 399 de beneficiari de pensii de dizabilitate, majorarea va constitui în medie 274 de lei, în creștere cu 28,6% față de pensia medie a acestora.

Valorizarea etapizată a pensiilor este prevăzută de reforma sistemului de pensii, adoptată la sfârșitul anului 2016. În cadrul primei etape, implementată de la 1 aprilie, au fost valorizate pensiile stabilite în anii 2001-2008.

De asemenea, a fost majorată suma resurselor financiare alocate pentru indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale. Potrivit autorilor, necesitatea a apărut după modificările legislative care au permis soţiilor aflate la întreţinerea soţilor asiguraţi să beneficieze de indemnizaţie de maternitate.

Totodată, a fost diminuată suma alocată la programe de protecție a familiei și copilului. Aceasta a fost condiţionată de micșorarea numărului de beneficiari, comparativ cu cel prognozat, pentru plata indemnizaţiei paternale. De asemenea, s-a redus și numărul beneficiarilor de șomaj, de unele indemnizații de dizabilitate.

Potrivit modificărilor, veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat au fost majorate cu 149,8 mil. lei, până la 17,663 mlrd. lei. Cheltuielile sunt stabilite la nivelul de 17,789 mlrd. lei şi depăşesc veniturile cu 126,2 mil. lei.

Potrivit datelor Casei Naţionale de Asigurări Sociale, la începutul anului 2017, în Moldova erau circa 691,2 mii de pensionari, inclusiv 532,8 mii de pensionari pentru limita de vârstă. Mărimea medie a pensiei constituia 1301,14 lei ($72), fiind mai mică decât nivelul minimului de existenţă. Mărimea medie a pensiei de dizabilitate este de 1018 lei. De aceasta beneficiază peste 132,9 mii de persoane.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2017.10.23 11:02 Cezar
    Ceva sa misca spre bine, numai ca prea incet.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.