Finanţe

BNM: AL DOILEA RAPORT KROLL ESTE ÎN FAZĂ FINALĂ DE REDACTARE

13 noiembrie, 2017

Al doilea raport privind investigarea furtului din băncile din Moldova este în fază finală de redactare şi va fi prezentat în timpul apropiat. Despre aceasta au anunţat reprezentanţii companiilor Kroll și Steptoe & Johnson la întâlnirea cu autorităţile moldovene săptămâna trecută.

Surse din cadrul Băncii naţionale a Moldovei au relatat pentru INFOTAG că ei au venit la Chişinău pentru a agrea structura și termenele strategiei de recuperare a activelor delapidate ca urmare a fraudei care a dus în 2014 la insolvabilitatea a trei bănci din Republica Moldova: Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.

S-a discutat despre căile de inițiere a procedurilor legale în multiple juridicții, inclusiv modalitățile de recuperare a activelor în jurisdicții opace, cu structuri și procese juridice netransparente. Părțile au convenit că implementarea strategiei va fi condusă de către organele de anchetă și urmărire penală moldovenești cu sprijinul companiilor Kroll și Steptoe & Johnson. Aceasta presupune crearea unui cadru de analiză și schimb de informații obținute din investigațiile atât pe plan național, cât și internațional.

Autoritățile din Republica Moldova vor crea un grup de lucru care va conlucra cu experții Kroll și Steptoe & Johnson și va obține, în mod regulat, informații actualizate cu privire la progresul înregistrat.

Consultările la subiectul transparentizării și prezentării concluziilor raportului de investigație vor continua.

Reprezentanții companiilor Kroll și Steptoe & Johnson au confirmat disponibilitatea de a colabora cu Procuratura Generală și ARBI după livrarea raportului, pentru a susține efortul de recuperare a bunurilor fraudate pe plan internațional, dar și pentru a solidifica baza de probe în procedurile inițiate pe plan național.

„Suntem la etapa ultimelor negocieri cu reprezentanții Kroll pe două documente: strategia de redresare și al doilea raport. BNM intenționează să publice acest raport, însă trebuie să discutăm ce anume poate fi publicat, deoarece trebuie să asigurăm transparența, dar ținând seama de secretele investigației”, a declarat anterior guvernatorul BNM, Sergiu Cioclea.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2017.11.13 15:45 Nadejda
    Finansisti competenti nu sa publica asa cheste - asta nu da nimic, mai bine publicati cina a luat credite aici in Moldova la acesti trei banci si nu vre sa da banii innapoi!
  2. 2017.11.14 10:05 Ivan
    Dl Cioclea trebue sa declara ca publicatia numai sa strica treaba!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.