Finanţe

VICEPREŞEDINTELE „PARTIDULUI NOSTRU” CONSIDERĂ CĂ GUVERNAREA VINDE STRUCTURILOR EUROPENE CONTROLUL ASUPRA BĂNCILOR

14 decembrie, 2017

Vicepreşedintele „Partidului Nostru” (PN), Dumitru Ciubaşenco, consideră că guvernarea vinde structurilor financiare europene controlul asupra băncilor din Moldova.

Potrivit agenţiei INFOTAG, el a scris pe pagina sa de facebook că esenţa luptei între liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, şi omul de afaceri Veaceslav Platon nu constă în faptul cine va controla băncile moldoveneşti, dar cine le va vinde instituţiilor financiare germane, austriece, turce, franceze şi olandeze.

„În Moldova nu mai trebuie să fie bănci moldoveneşti, aşa cum în România şi Bulgaria nu mai sunt băncile româneşti şi bulgare, iar în ţările din Europa Centrală sau în ţările baltice nu au propria bancă naţională”, a spus Ciubaşenco.

Drept dovadă că el are dreptate, politicianul de opoziţie a adus exemplul Victoriabank, „care deja ajunge cu totul în mâinile BERD”.

În opinia lui Ciubaşenco, „lupta sub acoperire a raiderilor se face la indicaţia FMI şi cu acordul şi control deplin al său, la fel cum plata pentru furtul miliardului, cu dobândă, a fost pusă pe seama cetăţenilor Moldovei la solicitarea FMI”.

„Băncile, companiile de asigurări, reţelele comerciale, energetica – tot ceea ce aduce profit în Moldova, trebuie să ajungă în mâinile unei mari afaceri străine. Şi toate acestea s-au întâmplat deja în „noii” membri ai UE”, susţine fostul jurnalist.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.