Finanţe

EXPERŢII CER ANRE SĂ DESFĂŞOARE NOI CONSULTĂRI PUBLICE ÎNAINTE DE APROBAREA NOILOR TARIFE LA GAZE

15 martie, 2018

Experţii insistă ca Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) să desfăşoare noi consultări publice înainte de şedinţa de vineri, când vor fi aprobate noile tarife la gaze pentru anul 2018.

Potrivit agenţiei INFOTAG, joi, în cadrul unei conferinţe de presă, fostul director al ANRE, Victor Parlicov, a menţionat că, „deşi problema tarifelor la resursele energetice îngrijorează tot mai mult societatea civilă și se află în centrul atenției sale, relațiile cu ANRE continuă să fie pur formale”.

„Agenţia a planificat deja să aprobe pe 16 martie noile tarife la gaze fără a răspunde la un şir de întrebări ale societății, ceea ce este inacceptabil”, a spus el.

Expertul Sergiu Tofilat a menționat că „una dintre probleme este faptul că, în urma aprecierii leului și reducerii prețului de achiziție a gazelor, în perioada 2016-2017 consumatorii au plătit în plus pentru acesta circa 1,5 miliarde de lei”.

„De asemenea, pierderile la furnizarea gazelor naturale, incluse în tarif, constituie anual 32,8 mil. de metri cubi, fiind de șase ori mai mult decât media în UE, iar cifra pierderilor nu scade deja de mai mulţi ani. Moldova însă, în ultimii ani, a primit o mulţime de granturi europene pentru proiecte de reducere a pierderilor. Și se pune întrebarea: ce s-a întâmplat cu banii?”, întreabă expertul.

În opinia sa, „trebuie revizuită și distribuirea profiturilor pentru tranzitul gazelor între Moldova și Transnistria, care este egală în prezent, deși, având în vedere lungimea rețelelor, cota Moldovei ar trebui să fie de 71%”.

Expertul Dionis Cenuşă a menționat că „relațiile dintre ANRE și societate necesită transparență, iar dacă Agenția este deschisă pentru dialog cu partenerii europeni, în schimb încă nu este dispusă să vorbească cu cetățenii”.

INFOTAG precizează: Consiliul de administrație al ANRE va discuta şi va aproba vineri, 16 martie, într-o şedinţă publică, tarifele şi preţurile reglementate la gaze pentru anul 2018. Potrivit proiectului de decizie, tariful la serviciile „Moldovagaz” pentru transportul gazelor se va diminua de la 32,76 lei pentru o mie de metri cubi până la 32,32 lei, prețurile la gazele furnizate centralelor electrice de termoficare – de la 5000 la 4018 lei, prețurile la gazele furnizate consumatorilor casnici pentru volumul lunar de până la 30 metri cubi – de la 5892 la 4705 lei, iar pentru volumul peste 30 metri cubi – de la 6138 la 4895 lei. Toate tarifele sunt fără TVA de 8%. Totodată, în calcul a fost luat preţul mediu de achiziţie a gazelor de $187,4 pentru o mie de metri cubi (3313,6 lei), iar cursul este de 17,68 lei pentru $1.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2018.03.15 17:42 Fima
    Sunt oameni care fac bani la energia electrica, la gaz, la apa, la export si import, pe dinsii nu intereseaza cresterea economica, eu primesc de scheme, care ei controleaza.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.