Finanţe

ÎN PRIMUL SEMESTRU, VENITURILE DIN PRIVATIZĂRI ÎN MOLDOVA AU CONSTITUIT DOAR 32,82 MIL. LEI

24 septembrie, 2018

În primul semestru, deetatizarea proprietăţii publice a adus în bugetul Moldovei doar 32,82 mil. lei ($1,9 mil.), ceea ce este aproape de patru ori mai puţin faţă de perioada similară a anului 2017.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la datele Agenţiei Proprietăţii Publice, aproape toate veniturile au fost obţinute în cadrul concursului comercial din vânzarea Centrului Tehnic pentru Securitate Industrială și Certificare. Bugetul a mai fost completat şi din privatizarea Complexul de bunuri imobile din satul Cornești, raionul Ungheni, și a unei Construcții-rezervor din Chișinău.

Totodată, au fost semnate două contracte de parteneriat public-privat, la care Agenția Proprietății Publice are calitatea de partener public și 2 contracte la care calitatea de partener public o au alte autorități publice; au fost avizate au fost monitorizate contractele de parteneriat public-privat și concesiuni în derulare, înregistrate în Registrul patrimoniului public; au fost monitorizate 10 contracte de vânzare-cumpărare a bunurilor proprietate publică de stat și desfășurate alte activități prevăzute de legislație.

INFOTAG precizează: În anul 2017, veniturile bugetului de stat al Moldovei din privatizări s-au cifrat la 166,4 mil. lei ($9,7 mil.), fiind cu aproape 54 mil. lei mai puțin decât era planificat. Pe parcursul anului au avut loc trei runde de privatizare, la care au fost puse în vânzare 73 de bunuri la preţul inițial total de peste 1 miliard de lei, inclusiv licitații, concursuri comerciale și investiționale. Cu toate acestea, s-au găsit cumpărători doar pentru 16 obiecte, inclusiv pentru pachetele de stat în 10 societăți pe acțiuni, trei complexe imobiliare și trei obiecte de construcții nefinisate.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2018.09.24 13:11 Fedul
    Acum situatia pentru vanzari nu este prea buna, clar ca trebua sa mai asteptam cu privatizarea.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.