Finanţe

BANCA NAŢIONALĂ A DECIS SĂ VÂNDĂ SETURI DE MONEDE NOI

15 octombrie, 2018

Banca Naţională a Moldovei (BNM) a decis să emită seturi de monetărie cu monedele de 1, 2, 5 şi 10 lei, în scop de reprezentanţă, numismatic sau în calitate de suvenir, "la numeroase solicitări parvenite de la instituţii publice, organizaţii comerciale, agenţii de turism şi cetăţeni".

În comunicatul BNM, citat de agenţia INFOTAG, se menţionează că, înainte de a plasa comanda de producere, banca centrală solicită potenţialilor cumpărători să indice cantităţile indicative pe care ar dori să le procure, fără obligaţii contractuale la această etapă. Aceştia sunt rugaţi să expedieze o cerere preliminară la adresa electronică operatiuni.numerar@bnm.md până pe data de 31 octombrie 2018.

Seturile vor putea fi procurate de la BNM doar de către instituţiile guvernamentale, iar ceilalţi doritori vor trebui să le cumpere de la băncile licenţiate la preţurile stabilite de acestea.

Pe lângă cele patru monede, prezentate pe avers şi revers, setul conţine o descriere a specificaţiilor tehnice şi a elementelor de siguranţă, precum şi legenda acestora în limbile română şi engleză.

După cum a informat anteriore INFOTAG, pe 28 februarie 2018, a fost lansată o serie nouă de monede metalice de 1, 2, 5 şi 10 lei, care vor înlocui treptat bancnotele cu aceeaşi valoare nominală pe măsura uzurii acestora.

Monedele de 1 leu şi de 2 lei sunt confecţionate din oţel placat cu nichel şi au o nuanţă argintie. Cele de 5 şi 10 lei sunt confecţionate din oţel, acoperit cu nichel şi alamă, ceea ce le conferă un aspect bimetalic: centru argintiu înconjurat de un inel auriu pentru moneda de 5 lei şi respectiv, centru auriu înconjurat de un inel argintiu pentru moneda de 10 lei. Fiecare monedă are greutate, diametru şi grosime diferite.

Fiecare monedă are muchie cu zimţi diferiţi, pentru a diferenţia mai uşor valoarea nominală a monedelor, în particular de către persoanele cu deficienţe de vedere. Muchia monedei de 10 lei poartă suplimentar inscripţia repetată a cuvântului MOLDOVA, precedat şi urmat de o stea. Pe revers, în partea de sus, monedele poartă o monogramă din literele majuscule "R" şi "M" - acronim al denumirii statului - "Republica Moldova". Monograma este gravată folosind un procedeu holografic. Literele "R" şi "M" devin vizibile, prin alternanţă, când se roteşte moneda spre stânga-dreapta. Pe suprafaţa cifrelor a fost aplicată microgravura cu legenda "BNM".

Monedele de 1 şi 2 lei au fost deja puse în circulaţie de câteva luni, iar BNM promite să emită monedele de 5 şi 10 lei până la sfârşitul anului.

Commentarii [ 3 ] adaugă comentariu

  1. 2018.10.15 16:13 Inga
    De ce nu? Foarte buna idea din partea BNM.
  2. 2018.10.15 16:16 Svetlana
    Ce inseamna chind BNM a facut asta impreuna cu toate societatea moldoveneasca!
  3. 2018.10.15 16:17 Arcadie
    Dl Cioclea tot ce sa face, face cu ghinduri bune... bravo lui!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.