Finanţe

ÎN 2020, PLAFONUL DE GARANTARE A DEPOZITELOR BANCARE VA CREȘTE PÂNĂ LA 50 MII LEI

02 noiembrie, 2018

De la 1 ianuarie 2020, plafonul de garantare a depozitelor bancare va crește de la 20 mii până la 50 mii lei. Potrivit agenţiei INFOTAG, noile reglementări au fost susținute în lectură finală de către 51 de deputați din cei prezenți la ședința de joi.

Astfel, în cazul în care depozitele unei bănci licenţiate devin indisponibile, Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, garantează onorarea acestora fiecărui deponent, indiferent de numărul şi mărimea lor sau de moneda în care s-au constituit, plafonul de garantare fiind de 50 mii lei.

Totodată, acțiunile întreprinse de lichidator în cadrul tranzacției de vânzare a băncii, de predare a activelor și de predare a obligațiilor acesteia, urmează a fi finanțate în mărime ce nu depășește suma depozitelor garantate.

Modificările mai prevăd reglementări detaliate a procedurilor de vânzare a datoriilor debitoare cu reducere. Acestea se vor efectua cu respectarea unor condiții. Astfel, decizia de vânzare a datoriilor debitoare trebuie să țină cont de posibilitățile și modalitățile de recuperare a datoriilor, inclusiv, de situația financiară a debitorului, precum și de rezultatele evaluării avantajelor și dezavantajelor modalităților de recuperare a datoriilor. Pentru fiecare modalitate de recuperare a datoriilor urmează a fi evaluată valoarea actualizată netă a încasărilor în funcție de valoarea, scadența, rata dobânzii, existența și valoarea gajului sau altei garanții de rambursare, rata de recuperare a datoriilor. Banca va solicita evaluarea de către un evaluator certificat a datoriilor debitoare supuse vânzării în cazul în care suma de bază (soldul) a acestora depășește 1 milion de lei.

Datoriile debitoare se vor vinde la licitații cu strigare sau prin cererea de oferte. Prețul inițial de expunere a datoriilor debitoare se stabilește în mărime de cel puțin 90% din suma de bază (soldul) a datoriilor, iar pasul de diminuare a prețului aceluiași lot la următoarele proceduri de vânzare se va stabili în mărime de până la 10% din prețul stabilit la prima expunere.

Potrivit autorilor, reglementarea explicită a tuturor procedurilor va contribui la accelerarea procesului de lichidare silită a băncilor.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2018.11.04 17:02 Grigore
    Este bine, da putin, suma aceasta trebue sa fie macar 150 - 200 de mii de lei.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.