Finanţe

ÎN OCTOMBRIE, PORTOFOLIUL DE CREDITE AL BĂNCILOR COMERCIALE S-A MAJORAT CU 320 MIL. LEI, DINTRE CARE JUMĂTATE SE DATOREAZĂ MAIB

14 decembrie, 2018

În luna octombrie, Moldova Agroindbank (MAIB) a înregistrat cea mai semnificativă creștere a portofoliului de credite în valoare absolută, adăugând peste 160 mil. de lei (+ 1,35%). Potrivit agenției INFOTAG, în termeni relativi, BCR Chișinău a devenit „titularul recordului”, eliberând credite în valoare de peste 38 mil. lei (+ 5,63%).

În total, portofoliul de credite în sistemul bancar a crescut cu 320 mil. lei sau 0,93%. Dintre cele 11 bănci comerciale, șapte au reușit să-şi majoreze portofoliul de credite, iar patru au înregistrat un declin, comparativ cu rezultatele din luna septembrie. Cea mai mare scădere a înregistrat Victoriabank. Portofoliul de credit al băncii s-a diminuat cu 31,1 mil. lei (-0,86%). Iar Eximbank a acordat credite cu 14,2 mil. lei mai puțin (-1,95%).

Sistemul bancar din Moldova a continuat să îmbunătățească calitatea creditelor. Astfel, volumul creditelor neperformante a scăzut pe parcursul lunii cu 49,8 mil. lei (-1,06%). Dintre cele aproape 50 mil. lei, cea mai semnificativă scădere a creditelor neperformante a înregistrat Victoriabank. Creditele neperformante în portofoliul băncii s-au diminuat cu 38,8 mil. lei.

În luna octombrie, activele sistemului bancar au scăzut cu 649,1 mil. lei sau 0,79% față de luna septembrie. Au sporit activele a șase bănci - EuroCreditBank – cu 2,16% sau 21,5 mil. lei, Moldindconbank – cu 114,2 mil. lei (+ 0,73%).

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2018.12.17 13:31 Faina
    Principal indicator la acest mod pe piata este MAIB.
  2. 2018.12.17 18:35 Vladimir
    Datorita cresterea care registreaza MAIB creste si sistemul bancar... Daca sa opreste MAIB atunci sa opreste totu in tara asta.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.