Finanţe

​VENITURILE LA BUGET COLECTATE DE SERVICIUL VAMAL AU CRESCUT CU PESTE 9%

03 mai, 2019

La începutul lunii mai, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat venituri în sumă de peste 6,577 mlrd. lei ($369,5 mil.), depășind cu 549,6 mil. lei (9,1%) încasările pentru aceeași perioadă din anul precedent.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la surse din cadrul Serviciului Vamal, numai în luna aprilie veniturile încasate de Vamă s-au majorat cu peste 20%, constituind 1,983 mlrd. lei.

Pe parcursul lunii trecute, au fost relevate 779 de încălcări ale legislației vamale. Cele mai frecvente încălcări se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul RM a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine, încălcarea termenelor de tranzit sau de depunere a declarației vamale, nedeclararea sau declararea neautentică a mărfurilor de larg consum (articole vestimentare și de încălțăminte, piese auto uzate, produse din tutun). Totodată, în perioada vizată, au fost întocmite 459 de procese-verbale cu privire la contravenție și aplicate amenzi în sumă de aproape 2 mil. lei.

În luna aprilie, fluxul unităților de transport a depăşit 366 mii de traversări. Cele mai mari valori de trafic au fost consemnate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 75 mii și, respectiv, 55,5 mii de traversări.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2019.05.03 10:35 David
    Vama este o salvare pentru Moldova si pentru PDM...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.