Finanţe

PREMIERUL A PUBLICAT „SCHEMELE DE EVAZIUNE FISCALĂ PRIN REGIMUL DUTY FREE DIN TRANSNISTRIA”

11 iulie, 2019

Premierul Maia Sandu a publicat joi un document desecretizat despre „schemele de evaziune fiscală prin intermediul unităților care funcționează în regim duty free din Transnistria”.

Potrivit agenţiei INFOTAG, în documentul făcut public pe reţelele sociale se arată că, „prin completarea Codului vamal al RM în 2015, s-a legiferat comerţul duty free pe teritoriul temporar necontrolat de autorităţile constituţionale (Transnistria), iar în baza acestei scheme a început activitatea de contrabandă (prioritar cu produse de tutungerie) pe segmentul transnistrean de la frontiera moldo-ucraineană”.

Drept exemplu este adusă activitatea agentului economic transnistrean SRL „Altai”, care a efectuat 2439 tranzacţii de import pentru magazinele duty free în valoare de 1 mlrd. lei, iar circa 460 de tranzacţii în sumă de 970 mil lei constituie produse de tutungerie.

„Datele operative relevă că partea majoritară a ţigărilor se distribuia grupărilor specializate în contrabandă de ţigări către statele Uniunii Europene. Pe parcursul anului 2015, structurile antifraudă europene au reţinut în ţigările UE loturi de ţigări de contrabandă cu brandurile celor introduse în regim duty free pe teritoriul necontrolat constituţional”, se arată în document.

În baza acestor date, „se recomandă abrogarea amendamentelor în cauză la Codul vamal al RM, lucru care va avea ca efect direct reducerea riscului de contrabandă, consolidarea imaginii republicii Moldova în percepţia instituţiilor europene, diminuarea bazei financiare tenebre a exponenţilor regimului separatist”

Premierul a menţionat că „această schemă va fi stopată”, iar pentru aceasta „este nevoie, în primul rând, ca proiectul legii care se referă la interzicerea duty free să fie adoptat în lectură finală cât mai curând”.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.