Finanţe

CONDUCEREA R. MOLDOVA VA DISCUTA DIN NOU CU FMI REFERITOR LA EFECTELE MĂSURILOR PROPUSE, ÎN SPECIAL, CELOR DE MAJORARE A UNOR IMPOZITE

12 august, 2019

Conducerea R. Moldovei va discuta din nou cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) referitor la efectele măsurilor propuse, în special, celor de majorare a unor impozite.

Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta a scris Șeful Statului, Igor Dodon, pe reţelele de socializare, după o şedinţă de lucru cu participarea Preşedintei Parlamentului, Zinaida Greceanîi şi conducerii fracţiunii parlamentare a Partidului Socialiştilor (PSRM).

„Ținând cont de multiplele obiecţii din partea mediului de afaceri, am hotărât să avem discuţii separate mai detaliate cu Guvernul şi reprezentanţa FMI referitor la oportunitatea şi efectele măsurilor propuse, în special celor de majorare a unor impozite”, a spus Dodon.

De asemenea, Șeful Statului a menţionat că „există voinţă politică pentru promovarea unei reforme veridice şi reale în domeniul justiţiei”.

„Fracţiunea socialiştilor a elaborat un concept al acestei reforme, care pe parcursul următoarelor săptămâni va fi discutat cu partenerii de coaliţie şi propus pentru consultări publice societăţii”, a comunicat Igor Dodon.

Potrivit lui, fracţiunea socialiştilor exprimă „sprijinul deplin iniţiativei de a indexa pensiile de două ori pe an: la 1 aprilie şi 1 octombrie”.

Igor Dodon a relatat că participanţii la şedinţa de lucru au fost de acord că alegerile locale din 20 octombrie „trebuie desfăşurate conform celor mai înalte standarde democratice, restabilind dreptul constituţional al cetăţenilor la alegeri libere şi democratice”.

„Pentru următoarele săptămâni, pâna la finele lunii august, se prevede o agendă intensă, fiind planificate şedinţe extraordinare ale Parlamentului, şedinţa Consiliului Superior de Securitate şi alte evenimente importante”, a comunicat Șeful Statului.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.