Finanţe

ÎN TRIMESTRUL TREI, MOLDINDCONBANK, MOLDOVA AGROINDBANK ŞI VICTORIABANK S-AU APROPIAT CEL MAI MULT DE NOŢIUNEA DE „BANCĂ IDEALĂ”

22 noiembrie, 2019

BC Moldindconbank S. A. (MICB) ocupă primul loc în ratingul stabilităţii băncilor moldoveneşti, întocmit regulat de revista financiar-economică „Profit”.

Potrivit agenţiei INFOTAG, conform ratingului publicat în numărul noiembrie al revistei, indicatorul MICB (20,17) pentru iulie-septembrie 2019 a fost cel mai aproape de indicatorul „băncii ideale”, cu care experţii revistei au comparat rezultatele financiare ale activităţii băncilor moldoveneşti.

Pe locul doi în rating se află BC Moldova Agroindbank S. A. (MAIB) cu un indice de 26,73, iar pe locul trei se află ВC Victoriabank S. A. cu un indice de 31,65.

În cel de-al doilea grup de bănci, în care publicația include băncile cu active de la minus 50% la plus 50% din valoarea medie a activelor, s-a produs o rocadă: Mobiasbanca a cedat poziția de lider al grupului în faţa Eximbank. Conform rezultatelor celui de-al treilea trimestru al anului 2019, indicele ratingului Mobiasbanca a fost de 33,09, iar cel al Eximbank este de 32,09.

În al treilea grup de bănci cu active mai mici de 50% din valoarea medie a activelor din sistemul bancar au avut loc schimbări semnificative în comparație cu trimestrul al doilea. ProCredit Bank a reușit să-și mențină poziția de lider. Trei bănci și-au îmbunătățit indicii de rating, urcând cu o poziţie: Comerţbank (47,88), FinComBank (45,82) și BCR Chișinău (46,79).

Conform rezultatelor celui de-al treilea trimestru, Energbank se află pe locul cinci din șase bănci din acest grup, cu un indice de 50,71. EuroCreditBank rămâne pe locul șase în rating cu un indicator de 55,03.

Publicația menţionează că aspectele calitative la calcularea valorii de rating au influențat pozitiv rezultatele finale a patru bănci: Moldova Agroindbank, Moldindconbank, Victoriabank și Mobiasbanca. (Aflaţi mai multe despre corespunderea băncilor moldovenești cu „banca ideală” în numărul din noiembrie al revistei “Profit”).

Commentarii [ 8 ] adaugă comentariu

  1. 2019.11.25 09:52 Eva
    Asa si este, MICB - cea mai buna banca din Moldova!
  2. 2019.11.25 09:56 Leila
    Fara dl Platon MICB sa dezvolta mult mai rapuid si eficient.
  3. 2019.11.25 09:58 Nina
    Este mare pacat ca MICB acum nu a partina noi, moldovenii, da apartina straini...
  4. 2019.11.30 10:32 Eva
    Pina chind MICB este adavarat cea mai efectiva banca in Moldova.
  5. 2019.11.30 10:36 Ilie
    Este interesant cine sa fie mai departe presedintele MICB - al nostru moldovean sau bulgar?
  6. 2019.11.30 13:49 Anton
    Kak toliko i MICB budet predsedateli on prosto nacinet rvati vseh na rinke kak pes staruiu fufaiku... Daite toliko vremea, kak govoritsea.
  7. 2019.12.01 10:23 Zinovii
    MICB are asa rezerve si potential care nu sunt la nimeni...
  8. 2019.12.01 10:25 Nadejda
    Cititi mai atent despre ROA si ROE care are MICB si primiti toate claritatea!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.