Finanţe

ÎN CADRUL PROGRAMULUI GUVERNAMENTAL „PRIMA CASĂ” AU FOST ACORDARE 3,7 MII CREDITE ÎN SUMĂ DE 1,8 MLRD. LEI

10 decembrie, 2019

Către începutul lunii decembrie, în cadrul programului guvernamental „Prima Casă” au fost acordare peste 3,7 mii de credite în sumă de 1,8 mlrd. lei, dintre care jumătate (936,6 mil. lei) reprezintă garanţiile statului.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la surse din cadrul Ministerului Finanţelor, din 3744 de beneficiari, 2629 sunt familii, iar 1115 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,3 ani. Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul programului este de 60,027 m.p., în timp ce valoarea medie a locuințelor procurate este de 590,7 mii lei.

Din numărul total de locuințe procurate în cadrul programului, 3504 sunt în zonele urbane iar 240 – în zonele rurale. Totodată, 3445 locuințe procurate sunt apartamente, iar 299 sunt case de locuit individuale.

Programul guvernamental de creditare ipotecară „Prima Casă” a fost elaborat pentru a ajuta tinerele familii să-şi cumpere o locuinţă şi a fost lansat pe 26 martie 2018 la iniţiativa Partidului Democrat. Beneficiar al programului poate fi cetățeanul Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.