Finanţe

EXISTĂ INVESTITORI INTERESAŢI ÎN CUMPĂRAREA ACŢIUNILOR FINCOMBANK ŞI ENERGBANK – BNM

30 decembrie, 2019

În prezent, există investitori interesați de procurarea acțiunilor băncilor FinComBank şi Energbank. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta a declarat guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu, într-un interviu oferit presei din RM.

La începutul anului 2019, Banca Națională a suspendat drepturile a două grupuri de acționari care dețin o participație de 36,15% la Fincombank și o participație de 52,77% la Energbank. BNM a constatat că acționarii acestor instituții financiare au acționat concertat și, prin urmare, au încălcat prevederile Legii cu privire la activitatea băncilor.

În urma deciziei luate de BNM, acești acționari trebuie, potrivit legii, să înstrăineze acțiunile pe care le deţin în capitalul social al FinComBank și Energbank.

Potrivit lui Armaşu, BNM examinează acum unele propuneri ale investitorilor.

„Intervenția BNM la această etapă se referă la supravegherea procesului, examinarea cererilor aferente prelungirii termenelor de înstrăinare în cazul cumulării prevederilor legale în acest sens și, după caz, examinarea seturilor depuse de către eventuali achizitori potențiali, în scopul eliberării aprobării prealabile a achiziționării acestor acțiuni”, a spus Armaşu.

În acelaşi timp, guvernatorul a menţionat că în cazul în care acțiunile respective nu vor fi înstrăinate de către acționari și ulterior de către bancă (acțiunile nou-emise), urmează a fi aplicate prevederile Legii privind activitatea băncilor.

FinComBank și Energbank continuă să activeze în regim obişnuit și oferă toate serviciile, inclusiv cele legate de operaţiuni de depozit, credit și decontare. Ambele bănci sunt bine capitalizate, stabile şi cu capacitatea de plată. În volumul total al activelor sectorului bancar al Moldovei, FinComBank deţine o cotă de 3,7%, iar Energbank – de 3,2%.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2019.12.30 13:23 David
    Tot ce face BNM este corect...

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.