Finanţe

PREMIERUL ION CHICU: MOLDOVA VA ACCEPTA DOAR ACELE CONDIŢII ALE FMI CARE NU CONTRAVIN INTERESELOR NAŢIONALE

21 ianuarie, 2020

Prim-ministrul Ion Chicu susţine că Moldova va accepta doar acele condiţii ale FMI care nu contravin intereselor naţionale. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta el a declarat luni seara la emisiunea „Рunctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova.

El a amintit că, în prezent, Moldova are un program cu FMI, pe care Chişinăul îl realizează pe deplin.

„De asemenea, sunt îndeplinite condițiile pentru obținerea celei de-a doua tranșe din asistența macrofinanciară de 100 de milioane de euro de la Uniunea Europeană. Pentru această tranșă există atât condiții speciale, cât și generale, inclusiv prezenţa unui acord cu FMI, asigurarea democrației etc. Vom face tot posibilul pentru a menține relațiile cu FMI, dar dacă Fondul va insista asupra unor condiții care sunt inacceptabile pentru noi, atunci putem renunţa la aceste condiții și la sprijinul financiar extern. Dacă misiunea va înainte cerinţe pe care nu le putem accepta, aceasta ar însemna o rupere a relațiilor cu FMI. Am declarat și suntem convinși în continuare că putem accepta doar acele condiții care nu contravin intereselor naționale și nu sunt în detrimentul economiei și cetățenilor Republicii Moldova. Nu încheiem acorduri cu parteneri străini cu orice preț”, a subliniat Chicu.

Potrivit lui, atât autoritățile moldovenești, cât și FMI dau dovadă de flexibilitate, astfel că programul actual cu Fondul poate fi finalizat cu succes în martie, iar în aprilie ar putea fi lansat un nou program, discuțiile pe marginea acestuia urmând să înceapă în curând.

Vorbind despre riscurile existente în relațiile cu FMI, a cărei misiune de experţi se află în această săptămână în Moldova, Chicu a remarcat cerința preliminară a FMI de a majora tarifele interne la gaz.

„Este zero probabilitate că vom accepta majorarea tarifelor, pentru că nu există temei economic. De la 1 ianuarie cumpărăm gazul de la „Gazprom” cu un preț esențial mai mic, de aceea nu există absolut nicio întemeiere pentru a majora tarifele. Al doilea risc ține de faptul dacă va accepta sau nu FMI dorința noastră de a investi în infrastructura drumurilor. Încă discutăm. Atestăm cu satisfacție o flexibilitate și aici”, a spus premierul.

El şi-a exprimat speranţa că se va reuşi depăşirea divergenţelor, iar relația cu FMI va continua. În opinia sa, „nu există riscul ca Republica Moldova să fie izolată pe plan extern, pentru că acest lucru nu mai depinde de voința unor politicieni”.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.