Finanţe

​GUVERNUL A ELABORAT UN PROIECT DE LEGE CARE STABILEȘTE UN NOU MOD DE ALOCARE A PROFITULUI BNM

21 februarie, 2020

Guvernul a înaintat un proiect de lege prin care Banca Națională a Moldovei (BNM) ar urma să redirecționeze o parte din profit în buget pentru a reduce povara datoriei generată de „furtul miliardului”.

Potrivit agenției INFOTAG, în prezent, suma datoriei constituie peste 11 mlrd. de lei.

În perioada 2014-2015, pentru a menține lichiditatea celor trei bănci cu probleme - Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, după ce din ele a fost sustras în mod fraudulos 1 miliard de dolari, BNM le-a acordat credite în valoare totală de 14 miliarde de lei. Creditele au fost acordate sub garanția guvernelor conduse de Iurie Leancă și Chiril Gaburici.

Ulterior, Ministerul Finanțelor a emis de această sumă obligațiuni de stat cu o scadență de 20 de ani şi cu o rată a dobânzii de 5%. Anual, din contul banilor din bugetul de stat, emitentul de obligațiuni le răscumpără de la BNM în sumă de circa 700 mil. lei, plătind peste 500 mil. lei sub formă de dobândă.

Autoritățile propun reducerea poverii asupra bugetului prin distribuirea anuala a profitului BNM la buget.

Astfel, conform prevederile propuse, la finele anului financiar, profitul BNM disponibil pentru distribuire va fi alocat pentru majorarea capitalului statutar în baza a trei opțiuni.

În cazul când capitalul statutar constituie mai puţin de 4,0% din totalul obligaţiunilor monetare ale BNM, profitul disponibil pentru distribuire va fi alocat în întregime pentru majorarea capitalului statutar.

A doua opțiune presupune că în cazul în care capitalul statutar constituie de la 4% până la 10,0%, din totalul obligaţiunilor monetare ale BNM, 50% din profitul disponibil pentru distribuire va fi alocat la majorarea capitalului statutar, iar 50% din profitul disponibil pentru distribuire va fi transferat la venitul bugetului de stat.

Iar, în cazul când capitalul statutar constituie mai mult de 10% din totalul obligaţiunilor monetare ale BNM, profitul disponibil pentru distribuire va fi transferat în întregime la venitul bugetului de stat.

În același timp, autoritățile propun și unele ajustări în Legea privind emisiunea obligațiunilor de stat în vederea executării de către Ministerul Finanțelor a obligațiilor de plată derivate din garanțiile de stat.

Implementarea proiectului nu necesită alocarea unor mijloace financiare suplimentare din bugetul de stat. Totodată, prin implementarea prevederilor proiectului de lege se va asigura diminuarea poverii bugetare, legate de devalizarea sistemului bancar al RM, în suma profitului disponibil pentru distribuire al BNM aferent anului financiar respectiv transferat la venitul bugetului de stat. Urmare a aprobării proiectului de lege va fi necesar modificarea Acordului privind emisiunea și răscumpărarea obligațiunilor de stat în vederea executării obligațiilor Ministerului Finanțelor rezultante din garanțiile de stat, semnat între MF și BNM”, se relatează în nota informatică a proiectului.

Potrivit autorilor proiectului, inițiativa a fost consultată și agreată cu Fondul Monetar Internațional.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2020.02.22 12:20 Istvan
    Pina chind BNM face totm corect si bine...
  2. 2020.02.24 10:20 Daniela
    Statu are drept sa prelua tot profit de la BNM.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.