Finanţe

LA TOAMNĂ MOLDOVA AR PUTEA PRIMI RESURSE SUPLIMENTARE, CARE VOR FI DIRECŢIONATE ÎN ECONOMIE – IGOR DODON

10 iulie, 2020

În cazul în care negocierile cu FMI vor avea succes şi va fi încheiat un nou program de trei ani, Moldova ar putea primi deja în septembrie $100 mil. Potrivit agenţiei INFOTAG, despre aceasta a declarat Preşedintele Igor Dodon, vineri, în cadrul emisiunii săptămânale „Preşedintele răspunde”.

El a amintit că, în cadrul noului program cu FMI discutat de Guvern, țara poate miza pe un sprijin financiar de $550 mil.

„Dacă programul va fi semnat și aprobat de Consiliul directorilor FMI, Moldova va putea primi $100 mil.”, a declarat el.

Preşedintele a menţionat că în următoarele zile Moldova va primi a doua tranșă de asistență macrofinanciară din partea Uniunii Europene în valoare de 30 mil. de euro, iar în toamnă este prevăzută primirea altor 100 mil. de euro. Totodată, șeful statului și-a exprimat speranța că negocierile cu Rusia vor avea succes, iar Moldova va primi alte 200 mil. de euro prin credit.

„Planificăm să direcționăm toți acești bani către susţinerea socială, precum şi în dezvoltarea economiei. Agenții economici au mare nevoie de susţinere acum”, a subliniat Dodon.

Răspunzând la întrebarea agenției INFOTAG despre oportunitatea plasării titlurilor suverane ale Moldova pe piața internațională la o rată de 6-7%, Președintele a spus că Guvernul are opțiuni alternative de a atrage bani pentru susţinerea populației și agenților economici.

„Guvernul are posibilitatea să atragă bani în condiții mai avantajoase și pe piața internă de la băncile moldovenești”, a spus Președintele.

Commentarii [ 3 ] adaugă comentariu

  1. 2020.07.10 13:08 Faina
    Acord nou cu FMI - este salvarea pentru Moldova.
  2. 2020.07.10 13:11 David
    Dl Dodon deja stie ca el chistiga toamna alegerile!
  3. 2020.07.10 13:12 Fima
    Datoriile cresc ca pe drojjii, asta nu este bine de loc!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.