Finanţe

AMBASADORUL UE ÎN RM PETER MIKHALKO: CEI CARE AU PARTICIPAT DIRECT LA FURTUL BANCAR TREBUIE PEDEPSIȚI

14 septembrie, 2020

Cei care au participat direct la furtul unui miliard de dolari din băncile moldovenești în 2014-2015 trebuie pedepsiţi și concomitent trebuie să returneze banii țării. Potrivit agenţiei de presă INFOTAG, acest lucru a fost declarat luni de către ambasadorul UE în Moldova, Peter Michalko.

În cadrul „Dialogurilor europene”, la o întâlnire cu reprezentanții presei moldovenești la agenția de presă INFOTAG, diplomatul a spus că, după furtul din sistemul bancar, economia moldovenească a avut nevoie de măsuri urgente de sprijin, deoarece se afla într-o stare foarte proastă.

„Pentru aceasta, republica a avut nevoie de ajutor din partea partenerilor externi, în special a Uniunii Europene. A fost important să atragem investitori mari și serioși în sectorul bancar”, a spus el.

Potrivit diplomatului, investitorii care au venit la băncile sistemice ale Moldovei s-au confruntat cu sarcina de a face transparentă structura acționarilor.

„Un rol la fel de important a fost acela de a face astfel încât un asemenea furt din bănci să nu se mai repete niciodată”, a spus Peter Mikhalko, care consideră că nu este corect să se caute restituirea banilor furaţi din contul investitorilor străini care au venit la băncile Republicii Moldova mult mai târziu decât s-a întâmplat furtul cu pricina.

Diplomatul i-a avut, probabil, în vedere pe investitorii primei bănci private din Moldova – Victoriabank, o parte din activele căreia (1,82 miliarde de lei) au fost confiscate de Procuratura Generală, din motiv că anterioara conducere a băncii respective a fost suspectată de spălare de bani. Banca Transilvania a intrat în această bancă în ianuarie 2018, după ce a cumpărat 39,2% din acțiunile Victoriabank pe piața publică. Împreună cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, ele dețin mai mult de două treimi din acțiunile acestei bănci, care face parte din cele mai mari patru instituții financiare din Moldova.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2020.09.14 17:24 Galina
    BERD nu o sa fie acord niciodata!!!
  2. 2020.09.14 17:26 Zosim
    Actionarii nu sunt vinovati!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.