Finanţe

CELE $236 MIL. DE LA FMI REPREZINTĂ UN ACTIV DE REZERVĂ AL MOLDOVEI – RODGERS CHAWANI

23 septembrie, 2021

Cele $236 mil. alocate Moldovei la sfârșitul lunii august de către Fondul Monetar Internațional (FMI) reprezintă un activ de rezervă al țării, care nu sporește datoria țării, a declarat reprezentantul rezident al FMI în RM, Rodgers Chawani.

La solicitarea corespondentului agenției INFOTAG de a caracteriza suma de $236 mil. care este la dispoziția republicii, reprezentantul rezident al FMI a spus că distribuirea drepturilor speciale de tragere (DST) „este gratuită”.

„Distribuirea DST-urilor nu necesită contribuții din bugetele țărilor donatoare. DST este un activ de rezervă, ci nu asistență externă. Cel mai important, alocarea DST-urilor nu sporește povara datoriei publice a țării”, a explicat Rodgers Chawani.

Moldova, la fel ca multe alte țări, a primit aceste $236 mil. de la FMI fără condiții prealabile și semnarea unui memorandum. Republica a primit deja asistență similară în 2009, atunci FMI a acordat Moldovei $167 mil.

După cum a informat agenția INFOTAG anterior, în ajun, Guvernul a aprobat un proiect de lege cu privire punerea în aplicare a alocării DST. Potrivit documentului, Banca Națională a Moldovei va transfera Ministerului Finanțelor mijloacele financiare în termenii și condițiile stabilite, în baza unui acord ce urmează a fi încheiat între cele două instituții. Resursele financiare respective vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar. Potrivit Guvernului, în conformitate cu procedurile FMI, fiecare stat membru urmează să achite o dobândă trimestrială și un comision anual. Rata dobânzii DST este flotantă și la data de 20 septembrie 2021 a constituit 0,05%, iar rata comisionului anual este, de asemenea, flotantă și la momentul actual constituie circa o miime dintr-un procent. Cheltuielile aferente deservirii DST se vor efectua de la bugetul de stat.

Commentarii [ 4 ] adaugă comentariu

  1. 2021.09.23 13:41 Alexei
    Adica acum acesti bani sunt banii Republicii Moldova?
  2. 2021.09.23 13:45 Alexei
    Acum este clar ca acest bani de la FMI este un fel de cadou pentru Moldova.
  3. 2021.09.23 15:00 Dorofei
    Este foarte si foarte bine chind FMI da mina de ajutor la tarile slab dezvoltata.
  4. 2021.09.24 11:56 Groisman
    Interesant, cum FMI sa intoarce banii din Republica Moldova?

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.