Finanţe

PARLAMENTUL EUROPEAN A APROBAT O REZOLUȚIE PRIVIND ASISTENȚA ȚĂRILOR CARE TIND SPRE INTEGRAREA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ

24 noiembrie, 2022

Parlamentul European a aprobat o rezoluție care prevede asistență pentru țările care doresc integrarea în Uniunea Europeană. Potrivit agenției Infotag, europarlamentarul român Siegfried Mureșan, care este copreședintele al comitetului parlamentar UE-Moldova, a scris despre aceasta pe pagina sa de facebook.

Potrivit acestuia, documentul prevede o nouă strategie de extindere a Uniunii Europene. În acesta, Parlamentul European face apel la accelerarea aderării la UE a acelor țări care își demonstrează clar aspirațiile europene, inclusiv Republica Moldova. Autorii solicită acordarea de sprijin tehnic suplimentar și acces la Instrumentul de Asistență pentru pre-aderare (IPA III), dedicat special țărilor candidate la Uniunea Europeană.

„În pofida situației dificile din Republica Moldova, cauzată de criza energetică și de războiul din Ucraina, autoritățile de la Chișinău reușesc să implementeze într-un ritm foarte bun recomandările Comisiei Europene din luna iunie privind acordarea statutului de stat candidat. Acest lucru demonstrează un angajament clar pentru parcursul european al țării”, a subliniat Mureșan.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.