Poster financiar

MINISTERUL FINANŢELOR A OBŢINUT ÎN BUGET 174,9 MIL. LEI ($8,8 MIL.) DIN PLASAREA VMS

15 martie, 2017
MINISTERUL FINANŢELOR A OBŢINUT ÎN BUGET 174,9 MIL. LEI ($8,8 MIL.) DIN PLASAREA VMS Limita de sus a rentabilităţii valorilor mobiliare de stat (VMS) se apropie de 7%, majorându-se în decurs de o lună cu aproape 1%. La licitaţia de marţi Ministerul Finanţelor a plasat hârtii de valoare în sumă de 174,9 mil. lei ($8,8 mil.), oferta fiind de 170 mil. lei. Indicele mediu al rentabilităţii a constituit 6,85-6,95%, comparativ cu rentabilitatea de 5,33%-6,07% de acum o lună.

 

Suma obţinută de emitent la buget este cu 3,1 mil. lei mai mică decât volumul hârtiilor plasate la licitaţia de acum o săptămână. Rezultatele licitaţiei au demonstrat o creştere a cererii din partea băncilor la valorile mobiliare de stat. Astfel, cererea din partea băncilor a constituit 286,9 mil. lei faţă de 244 mil. lei la licitaţia precedentă.

 

Solicitaţi de corespondentul INFOTAG să comenteze situaţia, experţii şi participanţii profesionişti ai pieţei de capital susţin că majorarea rentabilităţii VMS este determinată, în primul rând, de „aşteptările inflaţioniste”. Potrivit prognozelor oficiale ale Băncii Naţionale, în anul curent inflaţia ar putea constitui 5,2%, ceea ce este aproape de două ori mai mult decât în 2016, când indicele preţurilor de consum a fost micşorat de la 13,6% până la 2,4%.

 

Potrivit interlocutorilor, marja băncilor pentru VMS trebuie să constituie cel puţin 2%, pentru ca rentabilitatea hârtiilor de valoare să depăşească rata inflaţiei.

 

„Dacă rata inflaţiei anuale va constitui 4%, Ministerul Finanţelor va putea plasa hârtii cu o rentabilitate de cel puţin 6%. Iar dacă vom ţine cont de prognoza BNM privind inflaţia de 5,2%, atunci rentabilitatea trebuie să fie de cel puţin 7%”, a remarcat un participant al pieţei.

 

INFOTAG precizează: În anul 2016, rentabilitatea VMS a fost micşorată de la 26% până la 5,5%. Acest lucru a permis statului să împrumute de pe piaţa internă resurse pentru acoperirea necesităţilor stringente ale bugetului la un preţ de cinci ori mai mic decât la începutul anului 2016.

Comentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 15.03.2017 04:39:24 Alena
    Vreau sa spun si bancii nu au prea mare chef sa baga banii i hirtiille de stat.
  2. 17.03.2017 08:34:05 Simion
    Dl Armasu intalege ca roata 5,5 la sute era prea mica.

Se adaugă un comentariu

  • имя
  • email
  • mesaj
Vă mulțumim!
Comentariul a fost primit. Acesta va aparea pe site-ul după ce editorul îl aprobă.