Poster financiar

DACĂ BNM NU CUMPĂRĂ VALUTĂ, LEUL MOLDOVENESC SE POATE APRECIA PÂNĂ LA NIVELUL DE 19,2 MDL:$1 – OPINIA DEALERILOR

11 aprilie, 2017
DACĂ BNM NU CUMPĂRĂ VALUTĂ, LEUL MOLDOVENESC SE POATE APRECIA PÂNĂ LA NIVELUL DE 19,2 MDL:$1 – OPINIA DEALERILOR

Dacă Banca Naţională a Moldovei (BNM) nu cumpără valută pe piaţă, leul moldovenesc are toate şansele să se aprecieze până la nivelul de 19,2 MDL:$1.

Solicitaţi de reporterul INFOTAG, participanţii pieţei valutare au atenţionat asupra stabilităţii tendinţei de apreciere a monedei naţionale, acest fapt fiind determinat de cererea în scădere la dolari şi euro din partea importatorilor.

„De obicei, în lunile martie şi aprilie întotdeauna creştea semnificativ cererea la valută, cu ajutorul căreia importatorii efectuau noi achiziţii de mărfuri în ajunul sărbătorilor pascale. Nu acelaşi lucru poate fi spus şi în acest an. Se creează impresia că importatorii se folosesc de rezervele vechi de mărfuri sau au valută proprie, pe care o deţineau în active”, a spus interlocutorul agenţiei.

În acelaşi timp, dealerul nu esclude o a treia variantă posibilă în comportamentul importatorilor, care ar fi putut să-şi suspende pentru o perioadă activitatea intensă, pentru a stabili cum să gestioneze afacerea în continuare.

„Nu s-au adeverit nici aşteptările că cererea la valută va creşte din partea importatorilor de resurse energetice, în primul rând, „Moldovagaz”. Băncile au reuşit să acopere toate necesităţile companiei din contul propriilor rezerve valutare, fără a recurge la procurarea acesteia pe piaţa interbancară”, a remarcat dealerul.

Dealerii valutari, care doresc ca regulatorul să iasă pe piaţă şi să cumpere valută pentru completarea rezervelor sale, înţeleg că aceasta va duce la o ofertă suplimentară de masă monetară în lei, fapt ce va complica problema „lichidităţii excesive”.

„Sectorul bancar trece printr-o perioadă de lichiditate excesivă, indicii unor bănci în acest sens au depăşit 60% la sfârşitul lunii martie. Creşterea în continuare a indicelui lichidităţii nu exclude posibilitatea că regulatorul va folosi în continuare pârghiile pentru rezerve mai mari”, spun participanţii pieţei.

Până la 7 mai, norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă urmează a fi majorată de la 35% până la 37% din baza de calcul. Unii mai pesimişti nu exclud că BNM ar putea recurge şi la majorarea rezervelor obligatorii din mijloace atrase în valută liber convertibilă, care se menţine la nivel actual de 14% de la sfârşitul anului 2015.

„Credem că, pentru a spori eficienţa politicii sale, BNM va recurge la noi măsuri, poate chiar radicale”, presupune un interlocutor, care consideră că „motivul ţine de economie, unde practic nimic nu se întâmplă şi care nu absoarbe resurse financiare sub formă de credite”.

INFOTAG precizează: Marţi, 11 aprilie, BNM a stabilit următorul curs al leului în raport cu dolarul SUA şi moneda unică europeană: 19,3812 MDL:$1 şi, respectiv, 20,5014 MDL:1 euro.

 

Comentarii [ 6 ] adaugă comentariu

  1. 11.04.2017 05:12:49 Anisoara
    Si lei puternic nu este bine, de ce?
  2. 12.04.2017 06:17:26 Natalia
    Daca BNM cumpara 40-50 de millioane de dolari, curs sa fie 17MDL:$1...
  3. 12.04.2017 06:20:04 Andrei
    Daca curs sa fie 15MDL:$1 tarifele la energia electrica si la gaz sa misoreza ANRE.
  4. 13.04.2017 06:58:48 Chirita
    Asa este acum situatia pe piata si nu BNM este vinovat, mai mul vinovat sunt guvernu si ministeru economiei...
  5. 18.04.2017 08:15:37 Simac
    BNM acum sta la rad rice, el nu sit ce sa daca mai departe?
  6. 25.04.2017 06:47:42 Elizaveta
    Asa situatia nu este sanatoasa, de loc!

Se adaugă un comentariu

  • имя
  • email
  • mesaj
Vă mulțumim!
Comentariul a fost primit. Acesta va aparea pe site-ul după ce editorul îl aprobă.