Poster financiar

APRECIEREA MONEDEI EURO EXPLICĂ DEPRECIEREA DOLARULUI ÎN RAPORT CU LEUL MOLDOVENESC - OPINIA DEALERILOR VALUTARI

01 august, 2017
APRECIEREA MONEDEI EURO EXPLICĂ DEPRECIEREA DOLARULUI ÎN RAPORT CU LEUL MOLDOVENESC - OPINIA DEALERILOR VALUTARI

Aprecierea monedei euro față de dolarul SUA explică deprecierea cursului valutei americane față de leul moldovenesc, ceea ce nu îngrijorează Banca Națională a Moldovei (BNM).

Solicitaţi de reporterul agenţiei INFOTAG, participanţii profesionişti ai pieţei susţin că începând cu mijlocul săptămânii trecute până în prezent regulatorul nu a achiziționat valută de pe piață, fapt care a permis leului încet să se aprecieze.

„Acest lucru, de asemenea, a fost facilitat de faptul că numărul vânzătorilor de valută pe piață este mai mare, decât a cel al cliențelor", spus unul dintre interlocutorii agenţiei.

Potrivit lui, pe piață se simte presiunea numerarului în valută, oferit de lucrătorii migranți, care vin masiv în Moldova în timpul vacanței de vară.

"După luna august oferta se va micșora semnificativ, ceea ce se va reflecta asupra cursului leului moldovenesc atât față de dolarul american, cât și euro", a spus dealerul, atrăgând atenția asupra Prognozei bugetare actualizate a Guvernului pentru anii 2017-2020.

Conform estimărilor documentului, cursul de schimb al leului moldovenesc în raport cu dolarul american în anul 2017 va fi egal cu 20 lei, în 2018 - 21 lei, 2019 - 21,7 şi în 2020 - 22,4.

„Judecând după datele prognozei actualizate, începând cu luna septembrie rata de schimb al leului față de dolarul american și euro va începe să scadă. În cazul în care piața valutară va avea într-adevăr un astfel de comportament, atunci nu este clar de ce autoritatea de reglementare este atât de pasivă în prezent. Actualmente, regulatorul are o mare oportunitate de a cumpăra valută la o rată favorabilă", susțin participanții pieței.

În capitală marți, 1 august, câteva case de schimb valutar și agenții ale băncilor au stabilit cursul de cumpărare a dolarului american de 17,09 MDL:$1, iar de vânzare de 18,05 MDL:$, iar pentru euro de 20,1 MDL și, respectiv, 21,07 MDL.

INFOTAG precizează: Pentru marţi, 1 august, BNM a stabilit următorul curs oficial al leului în raport cu dolarul american şi moneda unică europeană: 18,0905 MDL:$1 şi, respectiv, 21,2248 MDL:1 euro.

 

Comentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 01.08.2017 06:27:23 Eva
    BNM este sigur ca asta este bine pentru Moldova si pentru moldoveni...
  2. 03.08.2017 12:08:00 Galina
    Sa fie foarte si foarte bine chind cursu sa fie 17?5 MDL:$1...

Se adaugă un comentariu

  • имя
  • email
  • mesaj
Vă mulțumim!
Comentariul a fost primit. Acesta va aparea pe site-ul după ce editorul îl aprobă.