Poster financiar

COMPANIA DE CONSULTANŢĂ „KORN FERRY-HAY GROUP” VA CONTRIBUI LA SPORIREA EFICIENŢEI ACTIVITĂŢII BNM

26 septembrie, 2017
COMPANIA DE CONSULTANŢĂ „KORN FERRY-HAY GROUP” VA CONTRIBUI LA SPORIREA EFICIENŢEI ACTIVITĂŢII BNM

Banca Națională a Moldovei (BNM) a inițiat un proces de reformare a sistemului de gestiune a resurselor umane. Potrivit unui comunicat al BNM, citat de agenţia INFOTAG, această schimbare va fi realizată în cadrul unui vast proiect pus în aplicare cu ajutorul experților de la „KORN FERRY-Hay Group”, lider internațional pe piața de servicii de consultanță în domeniu.

Scopul final al proiectului este consolidarea capacității instituționale a Băncii Naționale și sporirea eficienții în activitatea acesteia.

„Compania „KORN FERRY-Hay Group” a câștigat concursul organizat de BNM și va realiza proiectul în următoarele șase luni. Printre sarcinile proiectului se numără optimizarea structurii organizatorice a BNM, evaluarea posturilor, reformarea sistemului de salarizare și îmbunătățirea gestiunii resurselor umane,  evaluarea competențelor manageriale ale angajaților cu elaborarea planurilor de dezvoltare și instruirea acestora”, se arată în comunicat.

INFOTAG precizează: „KORN FERRY-Hay Group” a realizat proiecte similare în peste 20 de bănci centrale din lume, precum Marea Britanie, Olanda, Canada, Finlanda, Japonia, România, Lituania și altele, precum și organizații financiare internaționale: FMI, Banca Mondială, Banca Centrală Europeană.

 

Comentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 26.09.2017 11:23:59 Sergiu
    BNM sa schimba RADICAL...
  2. 27.09.2017 08:55:06 Peter
    Scrieti va rog chit costa asa fel de consalting?

Se adaugă un comentariu

  • имя
  • email
  • mesaj
Vă mulțumim!
Comentariul a fost primit. Acesta va aparea pe site-ul după ce editorul îl aprobă.