Poster financiar

REPREZENTANT FMI: REFORMAREA BĂNCILOR ESTE UN PROCES IMPORTANT PENTRU DEZVOLTAREA ECONOMIEI MOLDOVEI

17 mai, 2018
REPREZENTANT FMI: REFORMAREA BĂNCILOR ESTE UN PROCES IMPORTANT PENTRU DEZVOLTAREA ECONOMIEI MOLDOVEI

Fondul Monetar Internațional (FMI) a susținut reformele funcționale și structurale care se desfășoară în cadrul programului de cooperare prevăzut pentru trei ani cu Guvernul și Banca Națională a Moldovei (BNM), a declarat reprezentantul permanent al FMI în RM, Volodymyr Tulin.

Potrivit agenţiei INFOTAG, în cuvântul de salut către participanţii seminarului „Reformele în sistemul bancar. Tranziția de la Basel I la Basel III”, desfăşurat joi la Chişinău, el a spus că Fondul este unul dintre partenerii Moldovei, la fel ca şi Banca Mondială, BERD, care oferă sprijin financiar și tehnic țării în reformele structurale, în special în reforma sectorului bancar pentru trecerea la  recomandările Basel-III.

Reprezentantul FMI a menționat că Republica Moldova a trecut jumătate din perioada de trei ani a programului de cooperare cu Fondul, fapt ce permite să se facă o analiză a situaţiei de la început şi ce a fost deja implementat și realizat în reforma băncilor.

„Cu un an și jumătate în urmă, BNM avea un plan de reforme, menit să îmbunătățească băncile și să consolideze rolul lor în finanțarea sectorului real al economiei. De asemenea, acesta prevedea eliminarea surprizelor la care a fost expus sistemul bancar în perioada anilor 2014-2015, soluționarea problemei managementului corporativ al băncilor și transparența acționarilor acestora”, a reamintit Tulin.

Potrivit lui, reformele planificate prevedeau şi atragerea investitorilor strategici în trei bănci din sistem (Moldova Agroindbank, Moldindconbank și Victoriabank) și soluționarea problemei cu transparența acționarilor lor. La Victoriabank, un asemenea investitor a venit deja, fiind vorba de Banca Transilvania (România).

„Având în vedere și prezența BERD în capitalul Victoriabank, putem crede că banca are acum o bază solidă pentru finanțarea economiei și pentru deservirea eficientă a clienților, deoarece aceste două bănci – Banca Transilvania și BERD – pot oferi foarte multe băncii moldovenești în ceea ce privește respectarea standardelor și gestionarea riscurilor”, a declarat reprezentantul permanent al FMI în Moldova.

El a apreciat pozitiv informațiile BNM precum că un consorțiu de investitori, în componenţa căruia este prezent și BERD, și-a exprimat interesul față de pachetul de  40,09% de acţiuni ale Moldova Agroindbank.

„Acest lucru este important pentru sistemul bancar al Moldovei, ţinând cont de faptul că aceasta este cea mai mare instituție financiară din țară”, a spus el.

Printre sarcinile care urmează a fi încă rezolvate, Tulin a numit problema consolidării capitalului băncilor de sistem, precum și a celorlalte bănci care au fost verificate de autoritatea de reglementare. La fel de important FMI consideră încheierea procedurii de transparență a acționarilor tuturor instituțiilor financiare, care prevede soluționarea problemei cu acei proprietari care nu corespund cerințelor autorității de reglementare.

„Actual este și planul de acțiune pentru creditarea „intereselor comune” ale clienților”, a spus Volodymyr Tulin, adăugând că acest lucru se referă și la instituțiile non bancare și societățile de asigurare.

El a mulțumit Uniunii Europene și misiunii sale de consultanți pentru munca depusă în sprijinul reformelor din sectorul financiar-bancar al Moldovei.

 

Comentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 17.05.2018 02:17:48 Violeta
    De ce FMI nu avea pozitia atit de dura atunci in 2012 chind a cerut de la stat vinzarea BEM?
  2. 18.05.2018 02:24:20 Stas
    Moldova - chear si personal dl Plahottniuc, nu pot sa fac nimic inpotriva FMI. Noi nu suntem stapinii in casa noastra, si asta este mare pacat.

Se adaugă un comentariu

  • имя
  • email
  • mesaj
Vă mulțumim!
Comentariul a fost primit. Acesta va aparea pe site-ul după ce editorul îl aprobă.