Poster financiar

“GLOBAL FINANCE” A RECUNOSCUT MOLDOVA AGROINDBANK DREPT “CEA MAI BUNĂ BANCĂ DIN MOLDOVA”

17 mai, 2019
“GLOBAL FINANCE” A RECUNOSCUT MOLDOVA AGROINDBANK DREPT “CEA MAI BUNĂ BANCĂ DIN MOLDOVA”

Moldova Agroindbank a fost recunoscută de revista „Global Finance” drept cea mai bună bancă din Moldova, conform clasamentului „Cele mai bune bănci la nivel mondial”, categoria „Cele mai bune bănci din Europa Centrală şi de Est din 2019”.

Surse din cadrul băncii au comunicat agenției INFOTAG că influenta publicaţie internaţională a acordat băncii acest titlu pentru creşterea activelor şi a profitabilităţii, acoperirea geografică extinsă, relaţii strategice, noi procese de business şi produse inovative, precum şi pentru acţiunile întreprinse în vederea satisfacerii necesităţilor clienţilor.

Directorul editorial al revistei, Joseph D. Giarraputo, a menţionat că „devine tot mai complicat să te califici printre cele mai bune bănci la nivel mondial”.

„Aşteptările clienţilor faţă de prestatorii de servicii financiare au atins nivele extrem de înalte, fiind pus accentul pe produse personalizate oferite în timp real, care asigură cel mai înalt nivel de securitate”, a menţionat el.

Potrivit preşedintelui Comitetului de Conducere al Moldova Agroindbank, Serghei Cebotari, „acordarea acestui titlu în mod repetat reconfirmă consolidarea poziţiei de lider al sectorului bancar şi încununează eforturile întreprinse de echipa MAIB pentru a aduce plus valoare dezvoltării economice, dar şi întregii societăţi”.

„În contextul condiţiilor concurenţiale de pe piaţă, premiul ne obligă să ţintim obiective şi mai ambiţioase ce vor rezulta în produse şi servicii bancare mai convenabile, comode şi cu un grad înalt de securitate, dar şi să fim în continuare forţa care ghidează dezvoltarea sectorului bancar”, a remarcat el.

INFOTAG precizează: "Global Finance" este o revistă internaţională de profil care desemnează anual cele mai bune instituţii financiare din întreaga lume. MAIB a finalizat anul 2018 cu un profit de 531 mil. lei. Totodată, activele băncii au constituit 23,64 mlrd lei, capitalul – 3,88 mlrd. lei, portofoliul de credite – 12,42 mlrd. lei, portofoliul de depozite – 18,67 mlrd. lei.

 

Comentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 20.05.2019 10:43:06 Andrei
    MAIB demonstreaza ca el acum este cel mai bun!!!
  2. 28.05.2019 06:14:06 Alexei
    MAIB eti nagradi scoro soliti budet u nego ih uje deseatchi esli ne bolishe.

Se adaugă un comentariu

  • имя
  • email
  • mesaj
Vă mulțumim!
Comentariul a fost primit. Acesta va aparea pe site-ul după ce editorul îl aprobă.