Poster financiar

BNM A DIMINUAT RATA DE BAZĂ PENTRU A DOUA OARĂ DE LA ÎNCEPUTUL LUNII MARTIE

23 martie, 2020
BNM A DIMINUAT RATA DE BAZĂ PENTRU A DOUA OARĂ DE LA ÎNCEPUTUL LUNII MARTIE

Comitetul executiv al Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) a diminuat vineri, cadrul şedinţei extraordinare, rata de bază aplicată la principalele operaţiuni de politică monetară pe termen scurt cu 1,25 puncte procentuale, până la 3,25% anual.

Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la un comunicat al BNM, au fost micşorate şi ratele de dobândă la creditele şi depozitele overnight până la 6,25% şi, respectiv, 0,25% anual.

În acelaşi timp, a fost micşorată cu 2,5 p.p. norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în lei moldoveneşti şi în valută neconvertibilă şi majorată cu 1 p.p. norma rezervelor obligatorii din mijloace atrase în valută liber convertibilă. Anterior, BNM a comunicat că, în perioada 16 februarie - 15 martie, acestea vor constitui 41,5% şi, respectiv, 20%.

Astfel, decizia BNM "vine să consolideze şi mai mult nivelul de lichidităţi în sectorul bancar şi să susţină mediul de afaceri pe fondul evoluţiilor recente din economia globală şi cea naţională".

Banca va monitoriza în continuare situaţia şi, la necesitate, va veni cu măsuri stimulative pentru a menţine nivelul suficient de lichiditate în sistemul bancar şi a asigura transmiterea eficientă a politicii sale monetare.

Aceasta este a doua diminuare a ratelor la principalele instrumente de politică monetară în Moldova de la începutul lunii martie. Pe 4 martie, acestea au scăzut cu 1 p.p. Rata de bază a fost diminuată până la 4,5%, la creditele overnight - până la 7,5%, iar la depozitele overnight - până la 1,5%.

Atunci, guvernatorul BNM, Octavian Armaşu, a menţionat că diminuarea ratei de bază este determinată de încetinirea ratei inflaţiei, care se produce mai rapid decât a prognozat banca. El şi-a exprimat speranţa că aceasta va duce la scăderea dobânzilor la credite din cauza costului mai mic al banilor pe piaţă.

"Dacă virusul COVID-2019 se va răspândi în continuare, atunci vom constata volume mai mici de export şi de remitenţe", a spus Armaşu, confirmând poziţia BNM că în anul 2020 banca nu vede motive pentru apariţia unor factori interni care să facă presiune asupra inflaţiei.

 

Comentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 23.03.2020 01:39:22 Grigore
    Prea des BNM face asta, asa am ipresie...

Se adaugă un comentariu

  • имя
  • email
  • mesaj
Vă mulțumim!
Comentariul a fost primit. Acesta va aparea pe site-ul după ce editorul îl aprobă.