Știri externe

AZERBAIDJANUL ŞI ARMENIA AU AJUNS LA UN ACORD DE ÎNCETARE A FOCULUILA KARABAH

10 октября, 2020

Azerbaidjanul şi Armenia au ajuns sâmbătă la un acord de încetare a focului în regiunea separatistă Nagorno-Karabah, în scopuri umanitare, a anunţat Serghei Lavrov, ministrul rus de externe, după negocieri-maraton la Moscova cu şefii diplomaţiilor de la Erevan şi Baku, informează Interfax.

Părțile au convenit asupra următoarelor etape:

1. Încetarea focului din motive umanitare începând de la prânzul zile de sâmbătă, 10 octombrie, pentru a permite schimbul de prizonieri de război, deplasarea altor persoane şi recuperarea corpurilor celor ucişi, conform criteriilor Comitetului Internațional al Crucii Roşii;

2. „Parametrii specifici” ai punerii în aplicare a acordului de încetare a focului vor fi conveniţi ulterior;

3. Armenia şi Azerbaidjanul au ajuns la o înţelegere să demareze „negocieri substanţiale” pentru o rezolvare paşnică a conflictului, cu medierea copreşedinţilor Grupului de la Minsk al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE);

4. Părțile confirmă inalterabilitatea formatului procesului de negociere.

Punctele acordului au fost citite de ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, după consultări trilaterale.

Consultări trilaterale au început vineri la Moscova și s-au încheiat în primele ore ale zilei de sâmbătă, durând mai mult de zece ore.

Ministrul armean de externe Zohrab Mnatsakanyan și ministrul azer de externe Jeyhun Bayramov au sosit vineri la Moscova la invitația președintelui rus Vladimir Putin.

Potrivit Ministerului Apărării Azerbaidjanului, în dimineața de 27 septembrie, în jurul orei 6:00, forțele armate armene „au săvârșit provocări de amploare” și au deschis focul asupra unui sat și asupra pozițiilor armatei azere.

De cealaltă parte, premierul armean Nikol Pașinean a declarat că militarii azeri au inițiat atacurile din Nagorno Karabah.

Прокомментировать:

Добавление комментария

  • имя
  • email
  • сообщение
Спасибо!
Ваш комментарий был принят. Он появится на сайте после того, как редактор его одобрит.