Interviu

​MARIAN LUPU: ȘTIREA CĂ PDM NU EXCLUDE O ALIANȚĂ CU PCRM A FOST O MANIPULARE GROSOLANĂ

13 iunie, 2014

”I”: Domnule Lupu, sunt tot mai agitate apele pe scena politică, parcă ar urma să se apropie o furtună. Ce poate aduce ea?

M.L.: Mulți deja sunt cu gândul doar la alegeri și asta nu e bine, după părerea mea. Până la alegeri mai este destul timp și să nu ne trezim că, în goana după scheme electorale, pierdem din vedere anumite aspecte care ar putea tensiona lucrurile în țară. Iată că peste noapte se nasc tot felul de separatiști care fac pe eroii și care chiar dacă nu au încrederea electoratului, pot produce agitație pe scena politică. E posibil ca în preajma semnării Acordului de Asociere și imediat după, să avem diferite tulburări interne, de aceea populismele și campania electorală prematură trebuie lăsate la o parte și să stăm cu picioarele pe pământ, să gestionăm inteligent aceste situații.

”I”: Ne așteptăm la sancțiuni din partea Rusiei după semnarea Acordului?

M.L.: Nu trebuie să panicăm lumea cu tema asta, noi deja luam în calcul anumite probleme care ar putea să apară, dar și soluțiile la aceste probleme. Important este să dialogăm cu Moscova și să reușim să ne prezentăm punctul de vedere, deoarece astfel de sancțiuni nu vor aduce beneficii nimănui, nici măcar Federației Ruse.

”I”: Poate pentru PCRM vor fi niște beneficii, ele vor veni într-o perioadă electorală?

M.L.: ‎Dacă se vor impun anumite sancțiuni, electoratul PCRM va fi la fel de afectat, poate chiar mai afectat decât votanții altor partide, deci comuniștii nu au motive de bucurie.

”I”: Apropo de PCRM, ați declarat sau nu că PDM nu exclude o alianță cu PCRM?

M.L.: Ați văzut și dumneavoastră că instituția media care a dat această știre a publicat o dezmințire, care însă, nu întâmplător, nu a mai fost preluată de cei care au dat știrea respectivă. Și asta pentru că știrea a fost mediatizată mai intens de presa de partid și, din păcate, a fost promovată de unul dintre partidele din Coaliție, un gest pe care îl calific ca fiind necolegial și fără legătură cu spiritul pozitiv în care a evoluat până acum activitatea în Coaliție. Eu nu cred că e înțelept ca cineva să încerce să tensioneze acum lucrurile în Coaliție și nu prea înțeleg pentru ce ar face asta, dar la câte am văzut noi, nimic nu mă miră. Important e ca toți cei care au astfel de gânduri să se trezească la realitate și să nu se joace, că o să fie un joc care ar putea să coste enorm, electoratul va taxa dur astfel de derapaje.

”I”: Ce ați declarat, de fapt, de a fost interpretată astfel?

M.L.: Am spus că PDM va face coaliție cu partidele care au aceleași valori cu noi. Noi suntem un partid democrat, care punem pe primul plan valori democratice și europene. Deci putem face coaliție doar cu partidele care împărtășesc aceste valori. PCRM este departe de valorile democratice în acest moment și, în general, este departe de ceea ce se întâmplă în Moldova. ‎Ei susțin tot felul de referendumuri ilegale, încurajează separatismul și dezbinarea țării, iar asta îi va izola în timp. Pe stânga s-a pornit parcă un concurs între comuniști și tot felul de politicieni mărunței, care dezbină mai repede Moldova. Este un joc periculos, care nu are cum să se termine bine pentru cei care-l joacă. În PCRM deja se văd efectele și sunt sigur că toți cei care vor atenta la unitatea țării vor fi taxati dur.

”I”: Unul dintre colegii Dvs. de coaliție v-a criticat și el pentru declarația legată de o posibilă alianță cu PCRM.

M.L.: Cine?

”I”: Vlad Filat, liderul PLDM, într-o emisiune televizată.

M.L.: Mă miră că a căzut în această capcană de manipulare și a făcut declarații în baza unei erori de interpretare. Eu îi recomand să asculte declarația mea și să nu-și formuleze opinia după zvonuri. Cred că mai degrabă a fost vorba de o lipsă de informare. Știrea că PDM nu ar exclude o alianță cu PCRM, a fost o manipulare grosolană și unii au profitat de ea, așa cum ați văzut. Dacă este să privim la ce se întâmplă acum pe scena politică, PDM a cam rămas singurul care luptă deschis cu comuniștii și împotriva revenirii lor la putere. Este adevărat că PDM are și cel mai mare interes ca stânga să nu mai fie monopolizată de comuniști. Dar interesul că PCRM să nu revină la guvernare este și al celorlalți colegi de coaliție și eu chiar sper să conştientizeze acest lucru și să nu lase totul doar în seama noastră.

Mi se pare foarte interesant ca pe de o parte PDM este acuzat că sparge PCRM, pe de parte unii fac campanii de manipulare că PDM face alianță cu PCRM. Eu cred ca pe unii i-au copleșit emoțiile și nu mai știu ce îi doare mai tare.

”I”: Și dacă Voronin va face o mișcare hotărâtă spre UE, va da semnale că este gata să reformeze PCRM?

M.L.: Eu cred că toată lumea ar aprecia dacă am avea în sfârșit un consens național pe o tema și toate partidele mari ar avea măcar un obiectiv comun. Dar eu cred ca nu trebuie să ne lansăm în presupuneri și să le dăm comuniștilor bile albe fără să le merite. Haideți să vedem acest PCRM reformat și deschis spre UE, apoi facem un interviu doar pe tema asta, vă promit.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.