Interviu

​„FERMITATEA ÎN LUPTA CU CORUPŢIA ESTE SCOPUL PRINCIPAL AL GUVERNULUI”

25 august, 2015

Fostul ministru al Economiei, Alexandru Muravschi, este convins de abilitatea membrilor Cabinetului de miniştri al lui Valeriu Streleţ de a obţine succese la negocierile cu Experţii Misiunii FMI şi, totodată, consideră că principala prioritate a Guvernului este fermitatea în lupta cu corupţia.

„INFOTAG”: În opinia dumneavoastră, Guvernul Valeriu Streleţ are dacă nu un plan, cel puţin propuneri pentru experţii Misiunii FMI, vizita căror este preconizată pentru septembrie?

Alexandru Muravschi: Nu cred că în situaţia de faţă este necesar un plan special. Deoarece finanţarea din partea FMI şi procesul de negocieri a fost suspendat din cauza demisiei Guvernului. FMI nu avea un partener de negocieri. Până la acel moment FMI nu avea obiecţii majore faţă de politica macroeconomică a Moldovei. A stricat puţin tabloul criza bancară şi au apărut recomandările FMI privind necesitatea de a lichida cele trei bănci. În prezent Guvernul este format şi funcţionează. Decizia de lichidare a băncilor a fost luată şi procesul a demarat. Astfel obstacole serioase în calea semnării acordului şi dezgheţării finanţării nu sunt. Desigur, în acest răstimp s-au schimbat unii parametri ai nivelului macroeconomic şi, în primul rând, nivelul inflaţiei, care a depăşit limitele stabilite. Dar aceasta deja ţine de tehnica negocierilor: ce măsuri exact urmează a fi întreprinse şi ce parametri trebuie să se reflecte în memorandum. Actualul ministru al Finanţelor, Anatol Arapu, are toate calităţile – şi specialist şi negociator, care ne permite să sperăm la un rezultat pozitiv. Deoarece, în pofida faptului că principalul partener al FMI este Banca Naţională a Moldovei (BNM), anume poziţia Guvernului în multe cazuri este definitorie.

„I”: Care pot fi condiţiile FMI de semnare a memorandumului cu Moldova şi ce ar putea „sacrifica” Cabinetul de miniştri?

A.M.: Cred că atenţie sporită va fi acordată menţinerii inflaţiei, coordonarea normativelor rezervelor obligatorii şi coridorul ratelor de refinanţare. Un aspect serios al negocierilor ar trebui să devină discuţiile privind când şi cum intenţionează Guvernul să returneze cele 15 mlrd. de lei acordate de BNM celor trei bănci sub garanţia Guvernului. Nu exclud că FMI va insista pe o consolidare legislativă mai clară a independenţei BNM faţă de politic, precum şi extinderea posibilităţilor sale ca regulator, cu scopul de a exclude repetarea „jafului secolului”.

„I”: Declaraţia Ambasadorului SUA, James Pettit că există exemple de refuz al investitorilor străini de a veni în Moldova este oare în opinia dvs. un semnal pentru businessul din Occident de a nu se grăbi să investească în economia Moldovei?

A.M.: Desigur, asemenea declaraţie este neplăcută. Dar nu aş supraestima-o deoarece Moldova pe parcursul tuturor anilor de independenţă a reprezentat puţin interes pentru investitorii serioşi. Nu putem numi nici un brand cu renume mondial sau european, care a făcut investiţii serioase în economia Moldovei, sau care desfăşoară activitate pe teritoriul nostru. Iar exemple de renunţare a investitorilor de la intenţiile lor sunt, au fost şi vor fi. Cred că semnarea memorandumului cu FMI, restabilirea finanţării bugetului din partea Băncii Mondiale şi Uniunii Europene vor fi un semnal pozitiv că situaţia de îmbunătăţeşte. Dar doar cu condiţia că Guvernul nu la nivel declarativ, ci prin fapte să demonstreze fermitatea în lupta cu corupţia şi va începe să realizeze măsurile care au fost propuse de donatori în documentul prezentat încă Guvernului Chiril Gaburici.

„I”: Evident că bugetul 2015, elaborat în comun cu cele 5 mlrd. de lei de împrumuturi, Guvernul Streleţ va trebui cumva să-l „ajusteze”. Dacă nu va fi finanţare externă până la sfârşitul anului, cum să facă faţă Executiv acestei situaţii?

A.M.: Situaţia bugetului este cu adevărat complicată. Cred că va fi redusă sau chiar suspendată finanţarea proiectelor de investiţii capitale de stat, procurarea echipamentului, reparaţie. După cum se ştie Agenţia pentru Achiziţii Publice deja a suspendat procesul de desfăşurare a concursurilor pentru achiziţionare publică a mărfurilor şi serviciilor. Mi-aş dori să sper că bugetul va permite să fie îndeplinite în totalitate obligaţiunile de achitare a salariilor şi altor plăţi angajaţilor din sectorul bugetar. Deşi nu exclud că unii angajaţi vor pleca în concediu neremunerat. Totodată, Guvernul trebuie să folosească situaţia pentru reformarea radicală a aparatului de stat cu scopul de a-l optimiza şi de a spori eficienţa. Nu exclud că şi aceasta va fi una din condiţiile FMI, deoarece aceasta subînţelege reduceri substanţiale a cheltuielilor bugetare.

„I”: Este corectă afirmaţia că Occidentul în persoana FMI va accepta reluarea relaţiilor cu Moldova, dar doar semnând un documentul formal – Memorandumul şi fără a acorda bani reali?

A.M.: FMI şi Banca Mondială nu semnează documente formale. Pot fi neplăcute, dure, dar sunt concrete. Şi nu acordă bani doar atunci când altă parte nu-şi respectă obligaţiunile.

„I”: Probabilitatea unei defolt pentru Moldova este o poveste de groază răspândită de oponenţii puterii sau o perspectivă reală pentru ţară?

A.M.: Defoltul este refuzul ţării de a-şi respecta obligaţiunile de plată faţă de creditorii externi. Având în vedere mărimea datoriei externe, precum şi obligaţiunile de deservire anuală a acesteia, Moldova nu riscă un defolt. Aşa-că nu trebuie să speriaţi locuitorii republicii cu acest cuvânt.

Commentarii [ 5 ] adaugă comentariu

  1. 2015.08.25 19:11 Floria
    Corect a spus Muravschi, bravo lui!
  2. 2015.08.26 09:42 Slavian
    Dl Muravschii are si experienta si calificare buna...
  3. 2015.08.26 12:57 Elena
    Acuma fara FMI Strelet nu sa face nimic concret si bun!i
  4. 2015.08.26 17:18 Alibert
    El a fost un ministru bun si efectiv!
  5. 2015.08.27 13:27 Nicolae
    De ce nu scrieti cu ce sa ocupa acuma dl Alexandru?

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.