Interviu

​MINISTERUL FINANŢELOR DESFĂŞOARĂ REFORMA ACHIZIŢIILOR PUBLICE PENTRU A ELIMINA FENOMENUL CORUPŢIEI

13 mai, 2016

(Interviu acordat în exclusivitate directorului agenţiei „INFOTAG”, Alexandru Tanas, de către ministrul Finanţelor, Octavian Armaşu)

Partea I. Agenţia de soluţionare a contestaţiilor în problemele achiziţiilor publice va fi subordonată Parlamentului

INFOTAG: Domnule ministru, la 1 mai 2016 în Republica Moldova a intrat în vigoare legea privind achiziţiile publice, care, la etapa implementării, a avut nevoie de anumite modificări. De ce s-a procedat astfel?

Octavian Armaşu: La moment, în Moldova se observă o anumită linişte în planul achiziţiilor: statul nu are bani pentru a face achiziţii mari. În general, toţi banii merg spre plata salariilor, pensiilor şi compensaţiilor. Este clar că aceasta e o situaţie temporară, care nu va dura la nesfârşit. Pentru noi, cei de la minister, acest moment este o perioadă de timp foarte convenabilă pentru a ne ocupa îndeaproape de reformarea sistemului achiziţiilor publice.

Eu apreciez noua lege intrată în vigoare drept un pas important în direcţia conformării cu standardele Uniunii Europene a situaţiei în acest domeniu foarte important pentru statul moldovenesc. Însă, cu toate acestea, noua lege, care, după cum vă daţi seama, a fost elaborată fără participarea mea, are anumite lacune pe care încercăm să le eliminăm în regim de urgenţă.

I.: Aţi putea numi aceste lacune din lege?

O.A.: Nu a fost prevăzută instituirea unei Agenţii independente de soluţionare a contestaţiilor, care, de obicei, apar şi parvin după anunţarea rezultatelor licitaţiilor din partea participanţilor. O asemenea structură adoptată de legea achiziţiilor publice este prevăzută împreună cu Agenţia de Stat pentru Achiziţii Publice, care este subordonată Ministerului Finanţelor. Şi acest lucru creează un anumit conflict de interese şi chiar un potenţial pentru posibile acţiuni de corupţie.

I.: Şi acest lucru îl recunoaşteţi dumneavoastră, ministrul Finanţelor, în mâinile căruia ar putea fi totul?

O.A.: În primul rând, prezenţa unei asemenea structuri în RM este solicitată de Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Agenţia trebuie neapărat să fie o structură independentă în stat. De aceea, primul lucru pe care l-am cerut colegilor de la minister este să elaboreze un proiect de lege privind crearea unei Agenţii de soluţionare a contestaţiilor cu adevărat independentă, care să se subordoneze direct Parlamentului.

Agenţia va avea şase consilieri – doi din partea Guvernului, doi din partea societăţii civile şi doi din partea mediului de afaceri. Astfel, Agenţia va activa maximal transparent, pentru a exclude chiar şi pretenţiile sau aluziile precum că achiziţiile se desfăşoară cu încălcări sau, mai rău, cu elemente de corupţie.

I.: Se poate presupune, la modul teoretic, că acest fapt va exclude elementul corupţiei în domeniul achiziţiilor publice?

O.A.: Nu pot să garantez 100% că fenomenul corupţiei va fi exclus. Însă, cel puţin, presupun că, în urma reformei profunde, vom reuşi să o dezrădăcinăm la maximum.

În primul rând, astăzi agenţii economici nu sunt siguri că-şi pot apăra interesele în mod adecvat în cazurile când înţeleg că, în urma licitaţiilor, interesele lor au fost lezate.

În al doilea rând, iniţial se presupunea ca Agenţia să fie inclusă în structura Ministerului Finanţelor, fapt ce crea un anumit element de corupţie. Iată de ce vrem să-l excludem de la cel mai înalt nivel. Acesta este primul pas pe care l-am făcut deja. În continuare, la minister se finisează pregătirea Regulamentului pentru desfăşurarea achiziţiilor.

Agenţia care va examina contestaţiile va trebui să fie funcţională la 1 septembrie 2016. Sper mult că vom renunţa pentru totdeauna la practica când structura care efectuează achiziţiile publice examinează şi contestaţiile participanţilor la licitaţii.

I.: Poate că, la început, nu vor fi pretenţii la faptul cum se desfăşoară licitaţiile de achiziţii publice?

O.A.: Cred că întotdeauna vor fi diferite feluri de pretenţii şi contestaţii, însă statul trebuie să tindă spre aceea ca totul să fie cât mai clar şi mai transparent.

La următoarele etape vom aprofunda reforma achiziţiilor publice. În special, Ministerul Finanţelor urmează să implementeze sistemul de achiziţii electronice, care ne va permite să micşorăm la maximum influenţa factorului uman, efectuând toate procedurile într-un mod maximal transparent.

Trebuie să recunosc că, în acest plan, ministerul este ajutat mult de către Banca Europeană pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare (BERD). Specialiştii de acolo au o bogată experienţă practică în acest domeniu. Cu ajutorul BERD, sistemul electronic de achiziţii a fost implementat în multe ţări balcanice, iar recent a fost introdus şi în Ucraina, unde se desfăşoară cu succes.

Pe lângă acestea, vrem să schimbăm rolul Agenţiei de Stat pentru Achiziţii Publice, care funcţionează în structura Ministerului Finanţelor. Până acum aceasta avea rolul de statist atât la centru, cât şi în teritoriu. Dar Agenţia trebuie să devină lider, să îndeplinească rolul de organizare şi direcţionare. Scopul ei principal va fi optimizarea achiziţiilor publice pe teritoriul întregii ţări.

Mai mult chiar, noi, cei de la Ministerul Finanţelor, vrem să mergem în achiziţii până la cei care organizează şi desfăşoară licitaţiile, care încheie contracte de livrare a medicamentelor, materialelor, produselor, serviciilor pentru necesităţile statului. În prezent ei sunt foarte mulţi, de aceea ne punem sarcina de a organiza o consolidare sectorială a lor.

I.: Câţi sunt la moment?

O.A.: Numărul lor ajunge la peste patru mii, de aceea este greu să organizăm pentru ei procese corecte de achiziţii. Ei sunt în toate raioanele, în fiecare minister şi departament. Vom micşora numărul lor. Aici este important încă un aspect, de exemplu, achiziţiile de medicamente şi echipamente pentru instituţiile medicale. În prezent multe spitale singure îşi procură toate acestea. Însă dacă astfel de achiziţii ar fi consolidate, să fie desfăşurată o singură licitaţie mare, am putea avea un câştig bun la preţ.

I.: Ce va mai cuprinde această reformă?

O.A.: În continuare, vrem să luăm sub aripa achiziţiilor publice concesiunile şi parteneriatul public-privat, pentru ca în aceste probleme să excludem excesele neplăcute, să oferim transparenţă concesiunii şi parteneriatului.

Trebuie să spun că în societate pe bună dreptate s-a pus problema privind soarta întreprinderilor de stat. La momentul actual ele nu sunt implicate în procesul achiziţiilor publice. Cred că trebuie să înţelegem la nivel de stat cum şi în ce direcţie ne vom dezvolta. Dacă e să luăm, să zicem, ca viziune, atunci deja este clar că Republica Moldova nu trebuie să aibă multe întreprinderi de stat. Până nu demult aveam întreprinderi de stat în sectorul bancar şi am văzut cu toţii cum s-a terminat totul. Este clar că statul nu se poate ocupa de toate.

Dacă vrem să privatizăm aceste întreprinderi, atunci este inoportun să creăm pentru ele o platformă de achiziţii publice. În achiziţiile publice trebuie să includem doar acea listă de întreprinderi care vor rămâne mereu în proprietatea statului. De exemplu, cele din domeniul asigurării cu energie electrică, agent termic, apă. Pentru ele trebuie să creăm o platformă de lucru eficientă pentru desfăşurarea achiziţiilor publice.

Dacă să luăm toate întreprinderile de stat şi să creăm pentru ele un sistem unic de achiziţii, acest lucru ar fi o decizie greşită. Multe dintre aceste întreprinderi lucrează pe piaţa deschisă, achiziţionându-şi de sine stătător resursele şi materialele necesare. Şi dacă noi le vom bloca achiziţiile, cu timpul aceste întreprinderi vor deveni necompetitive şi îşi vor pierde rapid locul pe piaţă, fapt ce va duce la falimentare inevitabilă.

Iată, pe scurt, cum Ministerul Finanţelor planifică principalele etape ale reformei achiziţiilor publice. Scopul lor principal este de a face achiziţiile maximal transparente, pentru ca acestea să trezească încrederea agenţilor economici, societăţii şi donatorilor externi ai Moldovei, care oferă ţării resurse financiare importante.

I.: Ce efecte aşteptaţi să aibă reforma achiziţiilor publice?

O.A.: Consider că rezultatele reale pot fi obţinute în termen scurt. Mi-e greu însă să spun cifre şi sume concrete pentru că nu cunoaşte care este nivelul fenomenului de corupţie. Nu ştiu şi nu mă pot expune în această privinţă. Am lucrat într-o companie germană unde niciodată şi nimănui nu i se plăteşte „neoficial”, de aceea nu pot oferi un răspuns exact. Însă pot spune cu siguranţă că reforma va permite dezrădăcinarea maximală a fenomenului corupţiei, fapt ce va oferi posibilitatea de a dispune cu mult mai eficient de banii contribuabililor.

De asemenea, o importanţă la fel de mare o are şi calitatea achiziţiilor. Vrem să părăsim abordarea unilaterală pentru cele mai ieftine achiziţii, care nu întotdeauna oferă cel mai bun rezultat economic. Ministerul este hotărât să implementeze un mecanism complex de evaluare, când efectul este luat în calcul pe parcursul realizării proiectului, când există o sinergie pe toate segmentele. Efectul principal este dat de amploarea la care vrem să ajungem prin reforma achiziţiilor publice.

I.: Implementarea reformei va dura pe parcursul mandatului dvs. în funcţia de ministru al Finanţelor?

O.A.: Cred că foarte mult, să zicem, partea leului, se poate face în perioada mandatului meu. Pentru aceasta este nevoie doar de stabilitate politică în ţară.

I.: Dar de voinţă politică?

O.A.: Desigur, este nevoie şi de voinţă, iar noi o avem. Acum însă ne trebuie doar stabilitate politică în ţară.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2016.05.18 12:51 Fima
    Sustinerea politica consta mult, dar totus asta nu este tot ce are Moldova pentru reforme necesare!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.