DREPTUL DE CONTROL AL ANGAJATORULUI ASUPRA CONCEDIULUI MEDICAL

Angajatorii, care plătesc lucrătorilor concediu medical, nu ar trebui să fie privaţi de dreptul de control, precum și posibilitatea de a încheia contracte pentru îngrijirea medicală a lucrătorilor cu centre private și clinici.

(Interviu în exclusivitate cu directorul general al Societăţii pe acţiuni «Casa Mobilei», Adrian Severovan, de reporterul Vladimir Sidorenko)

"I.": Există opinia că angajatorii din Moldova nu sunt mulțumiți cu ordinul de a efectua plata indemnizațiilor către angajați în timp ce aceştia sunt în concediu medical în primele cinci zile. De ce oare?

A.S: Pentru că un astfel de ordin este anti-antreprenorial.

"I.": Dar cum rămâne cu "responsabilitatea socială" a companiilor?

A.S.: Companiile au un alt scop. Scopul lor este de a face un profit. Dar responsabilitatea înseamnă să achiţi la timp în diverse bugete taxe şi impozite, contribuții, din cauza cărora statul ar trebui, în primul rând, să efectueze compensația pentru zilele aflate în concediu medical. Statul, prin introducerea acestei obligaţiuni, nu a definit modul în care aceste costuri trebuie să fie calculate de către angajator.

Costul de producție sau de distribuție – acestea nu sunt un aglomerat de costuri haotice. Aceasta este o listă a anumitor componente de cost. De exemplu, cheltuielele pentru remunerarea forței de muncă și costul materialelor, contribuţiile la fondurile de asigurări sociale și medicale, amortizarea utilajului, impozitele și taxele obligatorii. În timp aceste cheltuieli, ce sunt ele?

Salariu? Nu, din moment ce Codul muncii al Republicii Moldova precizează că salariul reprezintă orice recompensă sau cîştig evaluat în bani, plătit salariatului de către angajator în temeiul contractului individual de muncă, pentru munca prestată sau care urmează a fi prestată.

Contribuții la bugetul asigurărilor sociale? Nu. Deoarece legile anuale ale bugetului de asigurări sociale nu prevăd contribuții din aceste plăți.

Taxe sau impozite? Nu. Deoarece Codul fiscal nu consideră aceşti "bani" drept impozit. Iar la calcularea sarcinii fiscale pentru afaceri, de asemenea nu sunt luate în considerare. Ceea ce, în opinia mea, este greșit. Având în vedere că plata indemnizaţiilor este o obligaţie impusă de stat. Am întrebat la biroul de statistică: de ce nu iau în considerare aceste costuri la calcularea sarcinii fiscale? Și am primit răspunsul: aceste cheltuieli nu sunt taxe sau impozite!

Guvernul nu le consideră sarcină fiscală, iar antreprenori sunt obligaţi să le achite. Mai ales atunci când aceştia sunt dispuși să creeze o afacere în comun cu investitorii străini. Ei pun întrebarea: de ce sarcina fiscală oficială este exprimată în unele cifre, iar cea reală – în altele? Iar răspunsul aici nu este deloc plăcut. Partenerii străini sunt interesați în rezultatul final al unei afaceri – profit. Și plata indemnizaţiilor îl reduce. Și, dacă dorim în Moldova să vină investiții serioase, trebuie să avem reguli clare și lipsite de ambiguitate.

"I.": În cazul în care guvernul ia în considerare plata "concediului medical" drept sarcină fiscală, va dispărea oare nedumerirea angajatului?

A.S.: În ceea ce privește semnificația statistică – da. Dar problema are un alt aspect, ceea ce face ca angajatorii să fie stresaţi. Nu toată lumea știe cum a fost pusă în aplicare această practică. În primul rând, a fost obligatoriu să se plătească angajatului o zi de concediu medical, apoi trei, acum cinci, și mâine ce surprize ar trebui să mai așteptăm?

Dar angajatorii sunt interesați nu numai de răspunsul la această întrebare. Este de asemenea important ca "certificatul de concediu medical" a salariatului să fie eliberat de o instituție medicală, cu care acesta a semnat un contract. Desigur, în cazul în care dorește acest lucru.

Infecții respiratorii acute (ARI), sau gripa, sunt tratate, în general, într-o săptămână. Ele reprezintă, în total, 75-80% din boli. Și spitalele, acum, mai mult de o săptămână nu ţin pacienți. Reese că statul, a transfert obligația de a plăti concediu medical angajatorilor. Și dacă e aşa, atunci de ce, în plus față de aceste cheltuieli, ne obligă să achităm contribuţii de asigurări sociale de stat datorate de angajator în mărime de 23%?! În afară de aceasta se achită contribuţii individuale din contul salariaţilor în mărime de 6%. Ar fi fost mult mai logic dacă statul ar retrage angajatorilor această responsabilitate financiară.

Cu toate acestea, mulţi angajatori sunt preocupaţi nu numai de plata pentru primele cinci zile de concediu medical, dar şi de faptul că nu are niciun drept legal de a efectua verificări să vadă dacă angajatul este bolnav sau a decis să-şi aranjeze un scurt concediu plătit.

"I.": După recuperare, salariatul nu prezintă certificat de concediu medical?

A.S.: Ba da, dar angajatorul trebuie să se asigure că angajatul nu "îl duce de nas". Când statul achita salariatului primele cinci zile de concediu medical, acesta avea dreptul de a exercita un control asupra unei persoane pentru a vedea dacă urmează un tratament. Angajatorul, astăzi, este lipsit de o astfel de posibilitate. De ce?

În plus, companiilor care plătesc pentru primele câteva zile de concediu medical, are trebui să li se acorde dreptul de a încheia contracte cu instituții medicale (indiferent dacă acestea sunt publice sau private), la care vor trebui să se adreseze pentru tratament salariaţilor lor, în cazul în care aceştia s-au îmbolnăvit.

"I.": Este oare constituțional să impui un angajat, la primele simptome ale bolii, să nu se adreseze la clinica la care el este înregistrat, ci să meargă la instituția cu care compania a încheiat un contract?

A.S.: Verdictul dacă este constituțional sau nu ar trebui să decidă Curtea Constituțională. Dar, faptul e fapt, statul, punând responsabilitățile pe umerii angajatorilor, în scopul de a plăti indemnizaţii pentru cele cinci zile de concediu medical, nu s-a deranjat să le ofere posibilităţi de control. Acest lucru nu se aplică în cazurile în care salariatul este internat în spital de urgență. Într-un spital este întotdeauna posibil să fie vizitat.

"I.": În cazul în care angajatul nu dorește să se adreseze instituției medicale sugerate, cine ar trebui, în acest caz, să plătească indemnizaţia?

A.S.: Statul. Salariaţii aduc, de asemenea, contribuții din veniturile lor către bugetul asigurărilor sociale. În plus, angajatorul achită, de asemenea, fondului o mulțime de bani. Aici este un lucru şi mai important de observat. Șeful companiei, pe baza de non-divulgare a secretului medical, ar trebui să posede informația de ce boli suferă subordonații săi. Acest lucru nu înseamnă că o persoană, de exemplu, care suferă de epilepsie, ar trebui să fie privată de dreptul la muncă. Acest drept ar trebui să fie garantat. Cu toate acestea, despre boala lui cronică, compania trebuie să știe. Cel puțin, în scopul de a lua măsuri corespunzătoare în cazul unei crize la locul de muncă.

"I.": Antreprenorii sunt confuzi de faptul că o sumă semnificativă este transferată bugetului de asigurări sociale , iar certificatele de concediu medical sunt eliberate de instituţiile medico-sanitare.

A.S.: Nu contează ce organ eliberează certificatul medical. Este important ca acesta să fie eliberat de o instituție în care am încredere.

Vreau să pun punct acestei probleme și să ridic o altă întrebare importantă care mă îngrijorează. Astăzi, în Moldova, nivelul serviciilor de sănătate publică este scăzut. Mulți oameni care doresc să obţină ajutor profesionist în tratamentul bolilor lor sunt trataţi în clinici private sau se duc la specialiști cu nume medical. Iar dacă acest lucru este OK, atunci medicina privată ar trebui să aibă aceleași drepturi ca și cea de stat. Și nu ar trebui să fie nicio restricție, în cazul în care o entitate dorește să încheie un contract colectiv pentru îngrijirea medicală a salariaţilor săi cu un centru medical privat. Și nu numai pentru tratamentul lucrătorilor în timpul concediului medical, dar, de asemenea, pentru a efectua proceduri de prevenire pentru menținerea sănătății angajaților.

"I.": Vă mulțumesc pentru interviu!