BĂNCILE, COMPANIILE DE ASIGURĂRI ŞI FONDURILE DE INVESTIŢII VOR TREBUI SĂ PREZINTE MAI MULTE DATE DESPRE SITUAŢIA FINANCIARĂ
10.03.2010
De la 1 ianuarie 2011 băncile, companiile de asigurări şi alte instituţii financiare, precum şi fondurile de investiţii, fondurile de pensii nestatale, societăţile comerciale, ale căror acţiuni sînt cotate la Bursa de Valori, sînt obligate să includă în rapoartele lor financiare un volum mai mare de informaţii.
Surse din cadrul Ministerului Finanţelor au relatat pentru corespondentul INFOTAG că această cerinţă este prevăzută în Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS). Structurile menţionate reprezintă un interes deosebit, de aceea ele vor fi primele care vor fi racordate la IFRS.
Celelalte instituţii vor continua să utilizeze standardele naţionale de contabilitate şi de raportare financiară pînă la 1 ianuarie 2012.
Ministerul Finanţelor propune să fie elaborat un formular de rapoarte financiare pentru fiecare categorie de instituţii – pentru cele care utilizează IFRS, standardele naţionale, precum şi pentru întreprinderile mici şi mijlocii care aplică sistemul simplificat de contabilitate. În acelaşi timp, se propune scutirea micro-întreprinderilor de prezentarea în mod obligatoriu a rapoartelor financiare.
În prezent Moldova se pregăteşte să implementeze noi standarde, utilizînd în acest scop experienţa unor ţări UE şi un grant în mărime de $120 mii.
INFOTAG precizează: Anterior Guvernul planificase să racordeze instituţiile financiare, companiile de asigurări şi fondurile de investiţii la Standardele Internaţionale de Raportare Financiară de la 1 ianuarie 2010, însă, la insistenţa Asociaţiei Băncilor din Moldova, la sfîrşitul anului 2009 Parlamentul a aprobat prelungirea termenului de implementare a IFRS pentru aceste organizaţii pînă la 1 ianuarie 2011. Implementarea reformei de contabilitate a fost amînată din lipsa mijloacelor şi a unei legislaţii adecvate.







Adaugă comentariu