GUVERNUL VA INTENSIFICA SUSŢINEREA RAIOANELOR
12.03.2010
Guvernul îşi va intensifica eforturile pentru susţinerea raioanelor. La moment se încheie lucrul asupra noii Legi privind finanţele publice locale pentru crearea „unei autonomii reale a raioanelor”, deoarece redacţia actuală a legii conţine mai multe momente contradictorii.
După cum transmite INFOTAG, despre aceasta s-a discutat la întrevederea prim-ministrului Vlad Filat cu preşedinţii de raioane. Premierul i-a invitat să vină cu propuneri pe marginea acestui document, care prevede, în special, procedura de acordare a ajutorului pentru administraţia publică locală, inclusiv transferuri financiare.
După întrevedere preşedinţii de raioane au declarat pentru presă că ei au înaintat Guvernului o serie de propuneri referitoare la depăşirea problemelor cu care se confruntă fiecare raion aparte, inclusiv susţinerea agriculturii, întărirea barajelor pe malurile rîurilor Prut şi Nistru.
Preşedintele raionului Glodeni, Ion Movilă, a rămas mulţumit de rezultatele convorbirii cu prim-ministrul, menţionînd că Vladimir Filat a promis să soluţioneze problema fabricii de zahăr din Glodeni.
„Premierul a promis că în decurs de două-trei zile se va pronunţa pe marginea memorandumului investiţional, propus de compania „Suedzucker” pentru garantarea condiţiilor-cadru în ramura zahărului. În acest caz fabrica noastră în curînd ar putea avea un stăpîn serios”, a spus Movilă.
El a subliniat importanţa social-economică a întreprinderii pentru infrastructura raionului şi pentru întreaga ramură.
INFOTAG precizează: În perioada anilor 2007-2013 Moldova participă la programul operaţional comun România – Ucraina – Republica Moldova cu un buget de 134 mil. euro. Pentru susţinerea economiei în teritoriu.
Comentarii [ 1 ] Adaugă
-
Fane parte din acciyele de la tigarile pe care le duci lui Dinu Patriciu,si nu mai avem nevoie de alta lege







Adaugă comentariu