Русский Română

Partide politice

INDEPENDENŢA RM A DEVENIT PENTRU ELITA POLITICĂ DOAR ELIBERAREA EI DE CONTROL – EX-DEPUTATUL ILIE TROMBIŢCHI

08 августа, 2016
INDEPENDENŢA RM A DEVENIT PENTRU ELITA POLITICĂ DOAR ELIBERAREA EI DE CONTROL – EX-DEPUTATUL ILIE TROMBIŢCHI Moldova a primit independenţa de Rusia pe palme, însă acest dar nu a fost apreciat de elita politică, pentru care aceasta a devenit doar eliberarea ei de orice controale. De această opinie este ex-deputatul Ilie Trombiţchi, care a comentat pentru agenţia INFOTAG aniversarea a 25-a a independenţei Moldovei.

 

El a amintit că, „iniţial, acest lucru a apărut în acţiunile agrarienilor, care şi-au luat diplomele universitare în schimbul unor sticle de cognac şi care iată de ce nu au înţeles legătura între economie şi dezvoltarea economică a ţării”.

 

„Ei pur şi simplu furau creditele. De altfel, o astfel de abordare faţă de „economia RM” a devenit un exemplu persistent pentru clasa de la guvernare”, consideră fostul deputat.

 

Trombiţchi a remarcat că „pe parcursul a trei mandate parlamentare el a urmărit cum oamenii, fără nicio pregătire, se apucau de conducerea unor ramuri întregi”.

 

„În timpul comuniştilor aceste procese s-au stopat. Însă ele au înflorit după acapararea statului. Jaful a devenit centralizat. După distrugerea industriei, s-au concentrat pe sectorul bancar”, a spus el.

 

În opinia sa, „au fost 25 de ani de hoţie” şi deocamdată „cetăţenii nu a speranţe că Moldova s-ar putea transforma într-o Elveţie”.

 

„De aceea astăzi Moldova seamănă mai mult cu o ţară central-asiatică, cu caractere puternice de clan şi o corupţie puternică, decât cu o ţară europeană. Putem spune cu convingere că, pentru a reveni la un mod de viaţă sănătos, ţara are nevoie de o intervenţie chirurgicală, de care însă opoziţia actuală nu este în stare”, a spus Ilie Trombiţchi.