Politică

UN ONG A CRITICAT MODIFICĂRILE OPERATE ÎN REGULAMENTUL PARLAMENTULUI ŞI PROPUNE UN ŞIR DE COMPLETĂRI

02 decembrie, 2013

Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO) a criticat proiectul de lege cu privire la operarea modificărilor şi completărilor în regulamentul parlamentului Republicii Moldova şi consideră că deputaţii trebuie să revină la discutarea acestuia până la adoptarea proiectului în a doua lectură. Despre aceasta a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă directorul Centrului, Sergiu Ostaf.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, Ostaf consideră că în cazul adoptării regulamentului într-o astfel de versiune, opoziţia parlamentară va fi supusă „unei presiuni nemaiîntâlnite”.

Expertul este convins că „amendamentele vor diminua transparenţa activităţii organului legislativ, iar atribuţiile speakerului vor creşte într-un mod nejustificat”.

„Articolul 52/2 prevede numirea de către speaker a unei alte comisii pentru examinarea proiectului de lege în cazul în care iniţiala comisie nu s-a încadrat în termenii stabiliţi. Considerăm atribuirea unor astfel de competenţe speakerului – nefondate, deoarece aceasta este atribuția Biroului Permanent. Chiar şi în calitate de excepţie, preşedintele nu are dreptul să ia astfel de decizii de sine stătător”, este convins Ostaf.

În opinia expertului, o altă „gafă” a acestui proiect este oferirea posibilităţii deputaţilor de a aproba proiectul de lege consecutiv în două lecturi fără a fi enunţate întrebări sau propuneri.

„Practica europeană a demonstrat că acest fapt poate fi o excepţie, dar nicidecum o regulă. Acest punct vine în defavoarea cetăţenilor, care au nevoie de timp pentru a se familiariza cu proiectul, a înţelege ce prevede acesta şi cum aplicarea lui în practică le va influența viaţa”, a spus expertul.

Potrivit spuselor sale, „majoritatea deputaţilor din parlament reduce drepturile opoziţiei limitând timpul pentru cuvântare şi micşorând timpul înregistrării pentru a lua cuvântul”.

„Majoritatea parlamentară face abuz de putere. Acest fapt poate fi calificat ca fiind limitarea dreptului procesual al opoziţiei de a-şi exprima opinia cu privire la un proiect sau altul”, este convins directorul CReDO.

De asemenea, expertul s-a pronunţat pentru anularea necesităţii ca deputatul să anunţe speakerul despre absentarea de la şedinţă.

„Este necesară procedura, potrivit căreia lipsa deputatului de la şedinţa plenară este anunţată de secretariat. Aceasta nu este obligaţiunea speakerului şi nu există necesitatea de a-i acorda asemenea competenţe”, a spus activistul pentru drepturile omului.

„INFOTAG” precizează: Acest proiect de lege a fost adoptat de către majoritatea parlamentară, în prima lectură, la finele lunii noiembrie. Opoziţia, reprezentată de liberali şi comunişti, a criticat proiectul considerând că principalul scop al proiectului este încercarea puterii „de a suprima opoziţia” şi de a nu le oferi posibilitatea să informeze cetăţenii despre fărădelegile Coaliţiei de guvernare. Autorii proiectului de lege sunt convinşi că noul regulament va asigura activitatea normală a parlamentului în privinţa organizării şi desfăşurării şedinţelor.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.