Politică

OPOZIŢIA CONSIDERĂ CĂ ACŢIUNILE CCA AU „UN ALT SUBÎNŢELES”

16 ianuarie, 2014

Deputaţii din partea PCRM şi Partidul Socialiştilor au criticat poziţia Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), considerând că versiunea acestuia cu privire la probleme dintre agenţii economici din cauza cărora, cică, a fost întreruptă retransmisia a trei posturi de televiziune de către un şir de operatori prin cablu, nu corespunde realităţii.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, şeful CCA, Marian Pocaznoi, a spus joi, în cadrul şedinţei comisiei parlamentare pentru cultură, educaţie, tinere, sport şi mass-media, că „întreruperea retransmisiei a avut loc din cauza problemelor economice, deoarece contractele posturilor RTR-Moldova, Jurnal TV şi Accent TV cu operatorii prin cablu au expirat, iar altele noi nu au fost semnate”.

„Operatorii nu pot difuza aceste posturi deoarece prin aceste acţiuni vor comite o infracţiune. Am făcut tot posibilul pentru a găsi un numitor comun. La momentul actual a rămas nesoluţionată problema între Accent TV şi Moldtelecom şi cea a RTR-Moldova cu Sun Communications”, a menţionat acesta.

Deputatul socialist, Ion Ceban, a atras atenţia asupra faptului că „probleme au apărut doar la posturile de TV de opoziţie, iar acest fapt duce la ideea că aceste acţiuni au un subînţeles politic”.

O astfel de opinie au exprimat şi deputaţii comunişti, potrivit cărora „operatorii care şi-au permis să întrerupă difuzarea posturilor TV trebuie pedepsiţi”.

Întreprinderea de stat Moldtelecom este unul dintre cei mai mari operatori de televiziune prin cablu din ţară, şi ceea ce s-a întâmplat cu postul Accent TV, când în noaptea de 31 decembrie, fără avertisment, acesta a încetat a mai fi difuzat, nu poate fi numit altfel decât manifestarea unui comportament inadecvat, care trebuie pedepsit. O situaţie similară s-a creat şi în privinţa Jurnal TV, colaboratorii căruia au protestat trei zile în faţa CCA şi spre care conducerea consiliului nici nu a socotit de cuviinţă să coboare şi să întrebe ce fac acolo”, a menţionat Alexandru Petcov.

Acesta a comparat acţiunile şefului CCA cu comportamentul fostului procuror general, Valeriu Zubco, „după tragedia din Pădurea Domnească”.

„Aveţi un comportament similar, când într-o zi afirmaţi una, iar apoi inventaţi alte scuze. Acţionaţi astfel deoarece aceste posturi TV vă sunt inconveniente, cum s-a întâmplat anterior cu postul NIT. Deputaţii trebuie să examineze chestiunea privind demiterea întregii componenţe a CCA din cauza neîndeplinirii obligaţiunilor”, este convins Petcov.

Pocaznoi a replicat comunistului că „postul TV NIT a fost închis din cauza lipsei de pluralism de opinie în decursul unei perioade îndelungate”.

„Jurnal TV şi Accent TV au fost avertizate despre necesitatea de a respecta pluralismul, însă, deocamdată, nu s-a ajuns la sancţiuni concrete”, a spus şeful CCA.

Deputatul din partea PLDM, Maria Ciobanu, consideră că „încetarea retransmiterii posturilor TV de câţiva operatori prin cablu concomitent nu putea fi o coincidenţă şi CCA trebuie să atragă atenţia şi asupra altor posturi TV, care, la fel, nu respectă pluralismul de opinie, de exemplu, Publika TV”.

Fiind prezenţi la şedinţă, directorii posturilor de televiziune RTR-Moldova şi Accent TV, de asemenea, au criticat acţiunile operatorilor prin cablu, care i-au exclus din grila de retransmisie.

„Intenţionam să semnăm un contract cu operatorii prin cablu până la sărbătorile de iarnă, insă din motive tehnice acest fapt nu a fost posibil. După încetarea retransmiterii am încercat să luăm legătura cu operatorii prin cablu, însă, aceştia refuză să facă acest lucru. Niciodată anterior nu ne adresam noi la operatori pentru a semna contractul, este în interesul lor şi toţi anii precedenţi a fost anume aşa. O coincidenţă dubioasă că anul acesta au decis să acţioneze diferit”, a spus directorul postului TV RTR-Moldova, Evghenii Sergheev.

Dumnealui a subliniat că „Sun Communications în genere acţionează fără a se ghida de vreo logică, deoarece postul TV Rusia24, care continuă a fi difuzat în reţea, este parte a postului RTR şi pentru retransmiterea acestuia este nevoie de un contract cu RTR”.

Directorul Accent TV, Roman Malinovschi, a menţionat acţiunile nemotivate ale Moldtelecom, care „în noaptea de Revelion a încetat să retransmită motivând că lipseşte semnalul”.

„Apoi reprezentanţii acestuia au făcut trimitere la problemele tehnice şi abia pe 9 ianuarie am primit o scrisoare cu privire la necesitatea semnării unui contract nou. Însă contractul nostru se prelungeşte automat, dacă părţile nu au obiecţii una faţă de alta şi intenţionează să continue conlucrarea. Din această cauză nu ne este clară poziţia lor”, a spus Malinovschi.

La finele discutării deputaţii au decis să creeze un grup de lucru din 10 membri ai comisiei, care se vor ocupa de elaborarea proiectului pentru aplanarea conflictului. Documentul va fi pregătit până la finele lunii ianuarie.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.