Politică

​PARTIDUL LIBERAL PLEDEAZĂ PENTRU SCHIMBAREA STATUTULUI DE NEUTRALITATE ȘI PREZENȚA TRUPELOR NATO PE TERITORIUL RM

05 septembrie, 2014

Schimbarea statutului de neutralitate al Republicii Moldova și prezența trupelor NATO pe teritoriul țării este singura posibilitate de a asigura securitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în actualele condiții regionale complicate. De această părere este Partidul Liberal care pledează pentru modificarea Constituției și excluderea statului de neutralitate.

Potrivit agenției „INFOTAG”, liderul PL, Mihai Ghimpu, a menționat vineri în cadrul unei conferințe de presă că „evenimentele din Ucraina sunt o dovadă în plus că Legea supremă trebuie modificată”.

„Toți au crezut că după anexarea Crimeii, Rusia se va opri. Timpul arată însă că Rusia nu-și dorește doar Crimeea, dar și toată Ucraina. Noi, fiind un stat mic, cu roșii și morcov ca economie, putem rezista oare dacă Putin merge mai departe? Sigur că nu. Premierul RM a afirmat că în cazul unei agresiuni Moldova poate rezista două ore. A dat o notă foarte bună. Eu, ca fost Președinte, pot spune că noi nu putem rezista nici măcar cinci minute”, a menționat Ghimpu.

În contextul evenimentelor regionale, liderul PL consideră că „securitatea și libertatea cetățenilor RM poate fi asigurată doar de umbrela NATO”.

„Pentru aceasta vom veni în Parlament cu un proiect de modificare a Constituției și a Strategiei Naționale de Securitate care să prevadă excluderea statutului de neutralitate și continuarea cursului de integrare europeană a țării. De asemenea, vom cere Președintelui să depună o cerere la ONU pentru a obliga Rusia să-și retragă armata și armamentul de pe teritoriul RM, dar și o cerere de aderare la NATO”, a menționat liderul liberalilor.

În opinia lui, doar NATO este în stare să asigure securitatea fostelor țări sovietice, pe care „Rusia încearcă să pună stăpânire din nou”.

„Dacă Ucraina ar fi fost membră NATO, atunci Crimeea ar fi rămas în componența Ucrainei și nu mureau mii de oameni. Republica Moldova trebuie să facă acest pas, să adere la NATO, dacă are o guvernare care se gândește la securitatea și independența țării”, a spus el, precizând că „Rusia nu poate fi partenerul strategic al RM”.

Vicepreședintele PL, Veaceslav Untilă, a menționat că PL va insista ca RM să depună cerere de aderare la NATO.

„Suntem conștienți de faptul că acest proces este unul de durată. Anume din acest considerent, chiar la prima ședință a Parlamentului vom cere dislocarea pe teritoriul țării a forțelor militare NATO. Asta ne va permite să aducem garanții de securitate cetățenilor RM. Atunci când pe teritoriul RM vor apărea forțele NATO nimeni nu va avea curajul să încalce integritatea teritorială a țării”, consideră Untilă.

Liberalii sunt conștienți de faptul că nu vor avea susținerea parlamentară necesară de 2/3 din numărul deputaților pentru a modifica Legea supremă în chestiunea neutralității.

„În aceste condiții nu excludem posibilitatea organizării unui referendum. Acest lucru însă trebuie să și-l asume Coaliția de guvernare. Ar fi bine ca modificarea statutului de neutralitate al țării să fie decisă în cadrul unui referendum pentru adoptarea unei noi Constituții”, a spus Mihai Ghimpu.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2014.09.06 11:35 Mihail
    Nu este drept!!! Moldova e CENTRU CREARII EUROPEI MARI CU PIATA COMUNA 800 MLN. PERSOANE!!!ADICA 500 plus 300 mln... PENTRU ACEASTA E NECESAR NEUTRALITATEA!!! SI BASTA!!! MIHAIL

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.