Politică

​VEACESLAV IONIȚĂ L-A ACUZAT PE LIDERUL PLDM, VLAD FILAT, DE IMPLICARE ÎN SCOATEREA BANILOR DE LA BANCA DE ECONOMII …

12 septembrie, 2014

Președintele Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe, parlamentarul PLDM, Veaceslav Ioniță, l-a acuzat pe liderul aceluiași partid, ex-premierul Vlad Filat, că ar fi implicat în scoaterea banilor de la Banca de Economii (ВЕМ).

Potrivit agenției ”INFOTAG”, Ioniță le-a spus, vineri, jurnaliștilor, după ce ședința comisiei nu a avut loc, că în ultimele trei luni 120 mil. lei au fost ”furați” de la ВЕМ prin intermediul unor companii off-shore, iar beneficiarul acestor bani, direct sau indirect, a devenit Filat.

”Banii au fost scoși prin credite false, firme off-shore și transferați în conturi private în interesele unor persoane. Dacă luăm termene mai devreme, suma banilor scoți depășește 500 mil. lei”, a menționat el.

Legislatorul a promis că va trimite informațiile colectate organelor de drept ale Republicii Moldova și României, pentru că este vorba de un caz special, în care au fost înșelate importante instituții publice.

”Schema arată în modul următor: se creează un credit fals, să admitem, de 1 mil. lei. Banii se plătesc unei terțe firme, aflate în off shore, astfel banii dispar din conturile băncii”, a precizat Ioniță.

Deputatul le-a propus colegilor din PLDM să nu se grăbească să reacționeze la această informație, ci să aștepte finalizarea anchetei organelor de drept, pentru că în caz contrar ei riscă să devină complici.

”Relațiile mele cu Filat s-au tensionat în ultima vreme, pentru că dânsul cunoștea intenția mea de a verifica aceste documente, dar în loc să discute deschis, a preferat să mă șantajeze și să amenințe prin intermediul altor colegi sau prin presă, încercând să mă discrediteze”, a mai spus Veaceslav Ioniță.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2014.09.13 13:00 Elena
    A ramas numai Leanca cu Filat restu toti a plecat...
  2. 2014.09.13 13:04 Pavel
    Ionita tot timpu a fost o jucarica la minii straini!!!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.