Politică

​LUI VLAD FILAT, LA INDICAŢIA SA, I SE TRANSMIT DATELE PERSONALE ALE TUTUROR PERSOANELOR CE PLEACĂ LA MOSCOVA – RENATO USATÎI

31 octombrie, 2014

Unui lider din Coaliţia de guvernare, preşedintelui PLDM, Vlad Filat, la indicaţia sa i se transmit de la Poliţia de Frontieră datele personale ale tuturor persoanelor ce pleacă la Moscova, a relatat joi, într-o conferinţă de presă, antreprenorul şi politicianul Renato Usatîi.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, el a calificat aceasta ca violarea drepturilor elementare, şi în primul rând dreptul cetăţeanului la libera circulaţie.

Usatîi a demonstrat jurnaliştilor listele pasagerilor curselor spre Moscova, care au plecat de la Aeroportul Chişinău în perioada 4-20 aprilie 2014.

„Chiar şi pe Putin l-au inclus. Pe nimeni nu au omis”, a glumit el, atrăgând atenţie la pasagerul „Dmitri Putin”.

În opinia lui Usatîi, Filat primeşte de la subordonaţii săi informaţie despre pasageri cu scopul de o folosi în scopuri electorale, posibil, pentru şantaj şi intimidare.

„Filat când doreşte controlează persoanele fizice şi demnitari, precum şi politicieni. El primeşte liste de la Poliţia de Frontieră, în care sunt incluse multe persoane interesante, la deplasarea cărora atrage atenţie liderul PLDM. În liste sunt incluse date personale, data exactă a plecării şi destinaţia”, a menţionat politicianul, prezentând lista persoanelor pe care îi urmăreşte Filat.

„Cu ce drept fostul Premier, demis din funcţie pentru suspiciuni de corupţie, primeşte datele persoanele ale persoanelor care s-au folosit de serviciile companiilor aeriene deservite de Aeroportul Chişinău şi care zboară în capitala Rusiei?”, a întrebat Usatîi, care a promis să facă un recurs special în acest sens la organele competente.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2014.10.31 11:03 Irga
    Usatii este bravo!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.