Politică

PROCURATURA GENERALĂ A ÎNCETAT URMĂRIREA PENALĂ PENTRU FALSIFICAREA DOCUMENTELOR DE STUDII ALE LUI CHIRIL GABURICI

02 iulie, 2015

Procuratura Generală a Moldovei a încetat urmărirea penală în cazul falsificării diplomei de studii medii, eliberată pe numele fostului Prim-ministru Chiril Gaburici. Anunţul a fost făcut de serviciul de presă al Procuraturii Generale.

Conform comunicatului, urmărirea penală a fost încetată din motivul expirării termenului de prescripţie privind tragerea la răspundere penală. Legislaţia prevede că în asemenea dosare, care nu fac parte din grupul infracţiunilor grave, termenul de prescripţie este de doi ani. Diploma lui Chiril Gaburici, cu semne de falsificare, a fost eliberată în 1995.

Procuratura Generală a început urmărirea penală pentru falsificarea documentelor de studii ale fostului Premier la începutul lunii iunie. Gaburici a depus primele mărturii în acest dosar în seara zilei de 11 iunie. A doua zi, 12 iunie, el şi-a prezentat demisia. Peste alte câteva zile, Gaburici a refuzat să asigure interimatul de Premier până la depunerea jurământului de către noii membri ai Cabinetului de miniştri. Premier interimar a fost desemnată de Preşedinte ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman.

Scandalul în jurul documentelor de studii ale lui Chiril Gaburici a început în curând după desemnarea sa în funcţia de Prim-ministru. În baza solicitării liberalului Valeriu Munteanu Ministrul Educaţiei, Maia Sandu, a prezentat informaţia de care dispune ministerul privind studiile lui Gaburici la Colegiul de Microelectronică, Academia de Studii Economice şi Universitatea Slavonă. Munteanu a menţionat că Chiril Gaburici nu putea fi admis la Academia de Studii Economice în 1995, cum este indicat în documente. Reieşind din informaţia prezentată, la acest moment dumnealui nu avea atestat de finisare a studiilor medii generale, nici diplomă de bacalaureat, în baza căror ar putut fi admis la universitate.

De asemenea, din documente nu este clar în ce mod Gaburici a fost transferat de la ASEM la Universitatea Slavonă, fără a o absolvi. Documentele din arhiva ASEM atestă că Gaburici şi-a întrerupt studiile, a plecat peste hotare şi nu a susţinut examenele. Prin urmare, el a fost exclus şi nu putea fi transferat la altă universitate. În urma anchetei, MAI a stabilit că documentele de studii au fost falsificate. Materialele dosarului au fost remise Procuraturii Generale, care a deschis un dosar penal.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.