Politică

​UNIONIŞTII AU CERUT AUTORITĂŢILOR MOLDOVEI ŞI ROMÂNIEI UNIREA CELOR DOUĂ ŢĂRI PÂNĂ ÎN 2018…

06 iulie, 2015

Unioniştii au cerut autorităţilor României şi Moldovei duminică, 5 iulie, la Marea Adunare Naţională din Chişinău, unirea celor două ţări până în 2018.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, conform datelor poliţiei, la adunare au participat 4-5 mii de oameni, potrivit participanţilor – 10 mii, iar conform datelor organizatorilor au participat 30 mii de oameni.

Manifestanţii au scandat „Unire!”, „Trăiască, Trăiască şi-nflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!”.

Organizatorii adunării, Blocul Unirii Naţionale (BUN) a dat citire pe scena instalată în PMAN îndemnul către autorităţile celor două ţări, pentru ca solidaritatea naţională, ce duce la unire, să prevaleze asupra ideologiei de partid, pentru ca parlamentele şi guvernele celor două ţări în regim de urgenţă să creeze grupuri de lucru pentru elaborarea actelor economice, legislative şi politice de unire.

Participanţii la adunare au îndemnat preşedinţilor şi Ministerelor de Externe ale celor două ţări să discute viitorul comun al statelor în structurile internaţionale, din care fac parte Moldova şi România; pentru ca Parlamentul European, Consiliul Europei şi Comisia Europeană, parlamentele şi guvernele statelor Uniunii Europene să sprijine unirea celor două state române.

BUN a îndemnat unioniştii şi autorităţile celor două ţări să-şi unească forţele pentru ca în 2018 să serbeze ziua unirii.

După ce organizatorii au dat citire mesajului către conducerea RM şi României, documentul a fost votat în unanimitate.

Marea Adunare Naţională s-a încheiat cu un marş spre Bucureşti. Itinerarul a trecut prin Străşeni-Călăraşi-Ungheni. Sâmbătă, 11 iulie, manifestanţii planifică să treacă Prutul şi să înnopteze la Iaşi.

Commentarii [ 3 ] adaugă comentariu

  1. 2015.07.06 14:04 Boris
    Bravo, vrem enire!
  2. 2015.07.06 14:06 Samuil
    A fost mai mult ca 75 000 oameni!!!
  3. 2015.07.06 18:15 Riceard
    Noi trebue sa cerem voe la badea Sam!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.