Politică

EXPERȚII VORBESC DE MAI MULȚI FACTORI EXTERNI CARE AU CONTRIBUIT LA MAJORAREA TARIFULUI LA ENERGIE

11 noiembrie, 2015

Deprecierea monedei naţionale este principalul factor care a condus la majorarea tarifelor pentru energia electrică, consideră Victor Parlicov, fostul directorul al Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energetică (ANRE). El atrage atenția că prețul pentru energie practic nu s-a schimbat față de anul 2012, când tariful s-a calculat reieşind din cursul 11, 83 lei pentru un dolar. El dă vina și pe alți factori externi care au contribuit la această situație.

“Noi avem o situaţia anormală în regiune. Noi în regiune avem un război, care este latent, dar e alături. Noi avem o situaţie de criză la unul din partenerii comerciali mari, Federaţia Rusă, cu sancţiunile impuse. Noi avem stagnare în regiune - Europa. Şi toţi factorii aştia au mai fost amplificaţi şi înmulţiţi la 10 dacă doriţi, de factorul nostru intern principal - delapidarea miliardului din sectorul bancar”, a declarant Parlicov ieri seara la o emisiune de la postul național de televiziune.

Fostul director ANRE a mai subliniat că și noul tarif pentru energia electrică nu mai reiese din cursul actual al leului față de dolarul SUA. “Furnizorul cumpără curentul în valută şi tariful este stabilit în lei. Şi atunci pentru a colecta în lei necesarul de lei pentru a cumpăra valuta necesară achitării furnizorului, este nevoie de mai mulţi lei. Preţul practic nu s-a schimbat. Este o mică, mică variaţie de preţ, faţă de anul 2012. Cursul valutar, după cum a fost menţionat, în anul 2012 s-a calculat tariful reieşind din cursul 11, 83 pentru un dolar, şi pentru ziua de astăzi noi avem deja cursul de 20. Deci şi tariful stabilit în luna iulie deja nu mai reiese din cursul de 20, deja a fost stabilită baza prognozei cursului valutar de 19, 30 lei pentru un dolar până la sfârşitul anului. Şi noi acum deja avem un curs mai mare”, a explicat Parlicov.

Pe de altă parte, expertul economic, Roman Chircă a menționat în cadrul aceleiași emisiuni că nu s-a operat niciodată asemenea majorări, dar că nici nu s-a făcut atât de des mjorări de tarife la energia electrică în ultimii ani. “Şi daca raportăm majorările procentuale, observăm că există o oarecare uniformitate”, a spus Chircă.

Reamintim că la începutul acestei săptămâni au intrat în vigoare tarifele majorate la energia electrică pentru consumatori cu 37 la sută, după ce ANRE a decis ca modificările tarifelor aprobate la 18 iulie să rămână neschimbate.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.