Politică

​SOCIAL-DEMOCRAŢII DIN PARLAMENTUL EUROPEAN SALUTĂ CONTRIBUŢIA PDM LA PROCESUL DE STABILITATE ŞI MODERNIZARE A ŢĂRII

29 februarie, 2016

Social-democraţii din Parlamentul European au apreciat drept ambiţioasă declarația privind stabilitatea și modernizarea Republicii Moldova, votată de Parlament săptămâna trecută şi salută contribuţia Partidului Democrat din Moldova la acest proces.

Președintele grupului S&D din Parlamentul European, Gianni Pittella, a declarat că anume de acest lucru are nevoie a ţara noastră în această perioadă critică. “Suntem încurajați de această declarație care vine să promoveze stabilitatea politică și reformele concrete pentru țară. Anume de acest lucru are nevoie Moldova în această perioadă critică, dar și de un proces coerent și durabil de reforme care ar stimula dezvoltarea socio-economică pentru beneficiul tuturor cetățenilor moldoveni”, a spus Pittella, citat pe site-ul oficial al social-democraţii europeni.

La rândul său, Vice-președintele grupului S&D pentru Afaceri Externe, Victor Boștinaru, s-a deosebit de mulţumit de votarea pachetului de legi cu privire la procuratură şi integritate. „În acest context, salut decizia procurorului general de a-şi prezenta demisia în scopul de a facilita punerea în aplicare a reformelor şi începerea unui proces de selecţie transparent. Acesta este primul pas necesar pentru implementarea măsurilor convenite cu UE şi FMI. Însă, în acest punct, dialogul constructiv între toţi actorii politici majori rămâne o condiţie esenţială. Totodată, salut contribuţia Partidului Democrat din Moldova la acest proces, singura formaţiune politică din Moldova asociată Socialiştilor Europeni”, a spus Victor Boștinaru

Şi Vice-președintele grupului S&D pentru Afaceri Externe, Knut Fleckensteni, a adăugat că UE aşteaptă acum măsuri concrete, fără întârzieri. “Declarația politică trebuie să fie urmată de un plan concret de acțiuni care să conțină reformele care urmează să fie prioritizate și implementate în următorii trei ani. Lupta împotriva corupției și Reforma justiției trebuie să fie îndeplinite în conformitate cu recomandările Grupului de state împotriva corupției (GRECO) și a Comisiei de la Veneția”, a menţionat Fleckensteni.

Reamintim că săptămâna trecută deputaţii au votat mai multe legi importante , inclusiv legea privind reformarea Procuraturii. Totodată, deputaţii au votat şi o declaraţie politică în care se angajează, printre altele, să promoveze stabilitatea politică, să consolideze parcursul european, să urgentă a unui pachet legislativ pentru combaterea corupției și promovarea integrității și să eficientizeze serviciile publice.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2016.02.29 16:41 Alexei
    PDM si dl Plahotniuc tot ce sa fac fac bine pentru Moldova, nu stiu cum era innainte, dar acuma asa si este precis!

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.