Politică

​TIMOFTI: PROCESUL DE REFORMARE A JUSTIȚIEI CUNOAȘTE O DINAMICĂ ASCENDENTĂ ÎN ULTIMELE LUNI

24 mai, 2016

La sfârșitul anului 2015 și în primele luni ale anului curent procesul de reformare a justiției a cunoscut o dinamică ascendentă, în această perioadă fiind realizate acțiuni importante și fiind create instrumente eficiente de prevenire și combatere a corupției, a declarat marți președintele Nicolae Timofti în debutul ședinței ședinței Consiliului național pentru reforma organelor de ocrotire a normelor de drept.

El a menționat că în ultimele luni reformele au avansat, în pofida dificultăților din anul trecut. „Anul 2015 a fost unul complicat din punct de vedere politic și și-a pus amprenta și pe procesul de reformare. Cu toate acestea am remarcat ritmul ascendent al reformelor începând cu sfârșitul anului trecut și primele luni ale anului curent. În această perioadă au fost puse în aplicare reforme importante care vor duce la creșterea prestigiului actului de justiție”, a declarat șeful statului. El s-a referit în mod special la noua lege cu privire la procuratură, despre care s-a vorbit mult timp. Aceasta lege va aduce efecte benefice semnificative. „Prin adoptarea ei se creează condițiile pentru o mai mare independență a procuraturii, respectiv pentru creșterea profesionalismului instituției respective. Prin noua lege se transmite mesajul că există voința necesară pentru a pune în aplicare reformele de care statul și oamenii au nevoie”, a spus președintele.

De asemenea, Nicolae Timofti a remarcat și un alt aspect pozitiv – efortul de crearea mecanismelor pentru prevenirea și contracararea corupției la toate nivelurile, inclusiv la funcțiile de demnitate publică. În acest sens el a menționat pachetului de legi anticorupție, modificarea legea testări integrității profesionale, confiscarea extinsă și îmbogățirea ilicită, avansarea pachetului de legi privind integritatea. Nicolae Timofti a accentuat în mod special rolul Ministerului Justiției în promovarea acestor reforme. „Prin adoptarea acestui pachet de legi se creează instrumente eficiente de prevenire și combatere a corupției. În acest sens vreau să salut eforturile Ministerului Justiției în calitate de autor și promotor al pachetului dat de legi extrem de importante. Acest pachet de legi va fortifica mecanismul de verificare a declarațiilor cu privire la venituri și proprietate, a declarației cu privire la interese personale”, s-a arătat convins Nicolae Timofti.

„În pofida dificultăților cu care ne-am confruntat, procesul de reformare a justiției a continuat să avanseze. Acest lucru trebuie salutat și încurajat pentru că de reușita reformei justiției depinde prosperarea țării noastre. Prin justiție corectă noi putem să progresăm. Sper ca procesul de reforme care cunoaște o dinamică ascendentă în ultima perioadă să continue cu același ritm și pe viitor”, a concluzionat președintele Nicolae Timofti.

La rândul său, ministrul justiției Vladimir Cebotari a subliniat că strategia de reformă a sectorului justiției adoptată 2011 prevede pentru a fi realizate 487 de acțiuni. La zi sunt realizate 376 de acțiuni, celelalte fiind fie în proces de realizare, iar o mică parte constituie restanțele sectoriale. În ultimul an au fost adoptate 65 de acte legislative dintre care 3 în domeniul reformei procuraturii, 9 drepturile omului, 13 combaterea corupției, etc.

Cea mai importantă reforma instituțională a fost cea a procuraturii - un proces care a durat 25 de ani. „Este o lege nouă care creează mecanisme noi inclusiv în privința garanțiilor și independenței procesuale care este oferită angajaților acestei instituții”, a menționat ministrul.

„Multe s-au făcut dar cetățeanul încă nu a simțit impactul. Din păcate o mare parte din acțiunile raportate au fost realizate abia în 2016. Unele încă trebuie să intre în vigoare precum optimizarea hărții judecătorești, legea cu privire la procuratură . Alte legi încă nu au reușit să fie aplicate în practică, dar avem ferma încrederea că aceste lucruri vor fi resimțite într-un an”, a declarat Vladimir Cebotari.

În același timp el a menționat că o problemă o constituie finanțarea slabă a reformelor. „Doar 45% din fondurile planificate au fost valorificate ce vorbește că este o sub-finanțare a strategiei. Pragul de realizare este mult mai bun decât cel de finanțare”, a menționat ministrul. Totuși, ”există o determinare clară de necesitatea reformării și schimbării stării de lucruri ”.

De asemenea, șeful delegației UE la Chișinău Pirkka Tapiola a menționat importanța reformării sectorului justiției și a calității acestor reforme.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2016.05.25 08:48 Fima
    De unde dl Timofti a vazut progressul, nu stiu?

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.