Politică

​PCRM ESTE ÎNGRIJORAT DE INDIFERENŢA STRUCTURILOR EUROPENE FAŢĂ DE FĂRĂDELEGILE PUTERII DIN MOLDOVA PRIVIND CONSTITUŢIA

28 iulie, 2016

Partidul Comuniştilor şi-a exprimat „nedumerirea şi ostilitatea faţă de indiferenţa cu care structurile europene tratează fărădelegile guvernării din Moldova şi ale Curţii Constituţionale (CCM) faţă de Legea Supremă a republicii”.

Potrivit agenţiei „INFOTAG”, despre aceasta se vorbeşte în declaraţia CC PCRM din ajunul Zilei Constituţiei RM, serbată la 29 iulie.

În opinia comuniştilor, „așa-numitele forțe democratice, care au venit la putere în urma loviturii de stat din 7 aprilie 2009, au transformat Constituția și Curtea Constituțională în niște slugi care trebuie să îndeplinească scopurile și sarcinile lor de nimicire a statalității moldovenești”.

„Prevederile Legii Fundamentale sunt ignorate, interpretate pe placul guvernanților sau contestate. S-a ajuns până la aceea că cea mai înaltă instanță judecătorească, și anume Curtea Constituțională, obligată să-și desfășoare activitatea în strictă conformitate cu normele Constituției, a devenit astăzi principalul instrument de schimbare nelegitimă și rescriere a Legii Fundamentale. Deciziile și interpretările Curții Constituționale, prezentate astăzi de oameni care au depus jurământ altor țări, nu au precedent în lumea civilizată și sunt comparabile cu o batjocorire fățișă a temeliilor democrației și a supremației legii”, se vorbeşte în declaraţie.

Autorii documentului sunt convinşi că „nihilismul extrem și iresponsabilitatea Curții Constituționale față de Constituție sunt distructive pentru bazele statului și pentru pacea în societate”.

Ei au îndemnat „întreaga societate moldovenească, pe toți cetățenii onești ai țării să fie solidari cu Partidul Comuniștilor în ceea ce privește necesitatea de a proteja Constituția noastră, pentru a zădărnici realizarea în fapt a acelui act constituțional ilegal pe care l-au săvârșit cei de la guvernare și Curtea Constituțională supusă lor”.

adaugă comentariu

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.