Politică

​ADJUNCTUL SECRETARULUI DE STAT AL SUA A APRECIAT REFORMELE DIN MOLDOVA

30 septembrie, 2016

Adjunctul Secretarului de Stat al SUA, Victoria Nuland, a apreciat reformele din Republica Moldova. Potrivit agenţiei INFOTAG cu referire la serviciul de presă al Parlamentului, despre aceasta ea a declarat la întrevederea cu speakerul Parlamentului RM, Andrian Candu, aflat în vizită la Washington.

Potrivit comunicatului, Victoria Nuland a menționat că apreciază buna sincronizare și cooperare dintre Parlamentul și Guvernul de la Chișinău.

„Felicit parlamentarii și Guvernul pentru rezultatele obținute. Ați dat dovadă că se poate. Mergeți înainte și aveți deplinul nostru suport în realizarea reformelor”, a declarat înaltul oficial american.

În comunicat se menţionează că Victoria Nuland şi Adjunctul Asistentului Secretarului de Stat, Bridget Brink, au salutat realizarea a peste 90% din prevederile Foii de parcurs privind agenda de reforme prioritare RM-UE.

Oficialii americani l-au asigurat pe Candu că „SUA va susține Republica Moldova în obținerea programului de țară cu Fondul Monetar Internațional, dacă toate precondițiile FMI vor fi realizate”.

Bridget Brink, a menționat că dialogul social, asigurarea consensului și continuarea reformelor în Republica Moldova sunt esențiale.

Commentarii [ 2 ] adaugă comentariu

  1. 2016.09.30 16:58 Efim
    Pina chind Nuland este cu Plahotniuc totul sa fie bine!
  2. 2016.09.30 17:05 Olga
    Poate este bine ca acum chind avem mare saracie d-na Nuland si SUA sunt alaturi de Moldova.

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.