Politică

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ A APROBAT PROIECTUL DE LEGE PRIVIND COMPETENŢA ŞI STRUCTURA SA

07 decembrie, 2016

Curtea Constituţională (CC) a aprobat iniţiativa legislativă pentru modificarea Constituţiei cu prevederi referitoare la atribuţiile şi structura Curţii Constituţionale

Potrivit agenţiei INFOTAG, proiectul, care a fost aprobat la şedinţa Guvernului la sfârşitul lunii noiembrie, prevede, în special, instituirea dreptului instanțelor judecătorești de toate nivelele de a sesiza Curtea Constituțională pentru soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate.

Totodată, Guvernul a propus ca numărul de judecători ai CC să fie majorat de la şase la şapte, iar cel de-al şaptelea judecător să fie numit de preşedintele ţării. În prezent, Parlamentul, Guvernul şi Consiliul Superior al Magistraturii numesc câte doi membri ai CC.

Potrivit proiectului de lege, care a primit avizul pozitiv al CC, mandatul judecătorilor CC va fi majorat până la nouă ani, fără posibilitatea de a fi reînnoit. Mandatul judecătorilor CC aflaţi în funcţie până la intrarea în vigoare a legii va fi prelungit cu trei ani, de la şase la nouă ani, fără posibilitatea de a fi reînnoit.

Curtea a constatat că iniţiativa de modificare a Constituției nu încalcă limitele revizuirii prevăzute de articolul 142 din Constituţie și poate fi prezentată Parlamentului pentru examinare. În același timp, proiectul de lege constituţională poate fi adoptat după cel puţin 6 luni de la data prezentării iniţiativei de modificare a Constituției.

Commentarii [ 1 ] adaugă comentariu

  1. 2016.12.07 15:52 Galina
    De ce tace dl TANASE, de ce nu declara hotarierea ca dl Dodon a fos ales corect?

adaugă comentariu

  • nume
  • email
  • mesaj
Multumim!
Comentariul dvs. va fi publicat după aprobarea administratorului.